Cauta

Arși de vii în tunel. 12 morți și zeci de răniți în urma unui cumplit accident

Arși de vii în tunel. 12 morți și zeci de răniți în urma unui cumplit accident - Ziarul National

Arși de vii în tunel. 12 morți și zeci de răniți în urma unui cumplit accident / Foto: printscreen

12 persoane și-au pierdut viața și alte zeci au fost rănite în urma unui accident în care a fost implicat un camion care transporta benzină, într-un tunel din estul Afganistanului, au anunțat duminică oficiali talibani.

Arși de vii în tunel. 12 morți și zeci de răniți în urma unui cumplit accident - Ziarul National

Cel puțin 12 persoane au fost ucise și 37 rănite în acest accident, a declarat Hamidullah Misbah, un purtător de cuvânt al Ministerului Lucrărilor Publice din Afganistan, adăugând că se așteaptă ca bilanțul vicrtimelor să crească.

Arși de vii în tunel

Potrivit unui înalt oficial sanitar din Parwan, Abdullah Afghan Mal, „multe femei și copii cu arsuri grave” se numără printre morți.

Sâmbătă seara, „o cisternă cu benzină s-a răsturnat și a luat foc în tunelul Salang, care a incendiat apoi alte câteva vehicule”, a declarat Misbah.

Trecătoarea Salang din provincia Parwan, la nord de Kabul, este în prezent închisă circulației, iar la fața locului au fost trimise echipe de salvare, scrie Le Figaro.

Tunelul Salang, de 2,6 kilometri, care se află la 3.650 de metri deasupra nivelului mării, a fost construit în anii 1950, în perioada sovietică, și traversează lanțul muntos Hindu Kush.

Numeroasele accidente, căderile abundente de zăpadă și avalanșele din timpul iernii forțează autoritățile să închidă tunelul în mod regulat pentru câteva zile.

În 2010, peste 150 de persoane au fost ucise în avalanșe în trecătoarea Salang.

 

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Vine bula inteligenței artificiale? Temeri pe Wall Street
  • Fiorentina, la “adăpost” sub protecția poliției!
  • Zelenski s-a trezit la realitate
  • Exit mobile version