AcasăȘTIRI EXTERNEArmata a ieșit în stradă! Protestele contra măsurilor anti-COVID-19, înăbușite de militari

Armata a ieșit în stradă! Protestele contra măsurilor anti-COVID-19, înăbușite de militari

armataArmata a ieșit în stradă! Protestele contra măsurilor anti-COVID-19, înăbușite de militari.

Situația tensionată din Madrid, unde aproape un milion de oameni se află în carantină, a determinat autoritățile spaniole să scoată din nou armata în stradă. Guvernatorul regiunii a cerut ajutor militarilor pentru a gestiona evoluția alarmantă a pandemiei de coronavirus.

Solicitarea a fost făcută în prima zi în care a fost reintrodusă carantina în mai multe cartiere din sudul capitalei spaniole. Măsura afectează 850.000 de locuitori, potrivit El Pais. Pentru a ține situația sub control, armata va fi trimisă în sprijinul forțelor de ordine. De asemenea, autoritățile iau în calcul înființarea unor spitale de campanie, la trei luni după ce au fost desființate.

Noi focare de Covid-19 în Spania

O recentă creștere a cazurilor de coronavirus din Spania, de peste 10.000 de cazuri pe zi, a dus la un bilanț total de infectări de peste 670.000 de persoane. În acest context, Spania a cerut din nou ajutorul Armatei. „Avem nevoie de ajutor de la armată pentru dezinfecție… și întărirea poliției locale și a forțelor de ordine”, a declarat Isabel Diaz Ayuso, guvernatorul regiunii Madrid, după o întâlnire cu premierul Pedro Sanchez.

„Trebuie să ajutăm poliția locală cu întăririle pe care ni le-a oferit cu atâta amabilitate guvernul Spaniei pentru a putea pune în aplicare legea. Noi nu avem competențele necesare pentru a limita circulația în comunități. Avem nevoie de ajutorul armatei și pentru operațiunile de dezinfecție și materialele sanitare, spre exemplu, dar mai presus de orice avem nevoie de ajutor pentru a ne asigura că măsurile pe care le aplicăm în aceste cartiere sunt corecte”, a adăugat Ayuso.

Proteste împotriva noilor restricții

Începând de luni, 21 septembrie, Guvernul regional a impus noi măsuri de restricție, ceea ce a dat naștere unor proteste în rândul celor care locuiesc în cartierele vizate pentru a fi închise. Cele mai ridicate rate de infectare au fost raportate recent în Puente de Vallecas, cu 1.240,76 cazuri la 100.000 de locuitori, Villaverde cu 1.157,47, Usera cu 1.155,71, Carabanchel cu 884,24 și Ciudad Lineal cu 876,16.

Mii de locuitori ai cartierelor din sudul Madridului au ieșit în stradă, duminică, pentru a contesta măsurile pe care le consideră „segregaţioniste” și despre care cred că nu vor limita răspândirea virusului. Protestatarii au scandat „Este segregare, nu izolare”, „Mai mulţi medici şi mai multe scanere” și au cerut demisia guvernatorului Isabel Díaz Ayuso.

author avatar
Andreea Vlad