Arma pe care doar CIA a folosit-o. Cu ajutorul ascuns al rușilorO căutare pe Google despre numele celui mai rapid avion din lume va oferi rezultatul Lockheed SR-71 Blackbird, un avion comandat în 1964 de armata Statelor Unite și care a zburat până în 1998. Legendar, bolidul aerian dejuca radarele și apărările antiaeriene atingând o viteză maximă de 3.398 km/h. Totuși, realitatea este alta.
Proiectul „Oxcart”
Blackbird fusese deja depășit în viteză de aeronava căreia îi era de fapt moștenitor, A-12, un avion top secret al CIA care putea ajunge la 3.574 km/h. În 1960, în plin Război Rece, agenția americană a dorit să construiască un avion spion care să zboare la mare altitudine și foarte repede pentru a scăpa de apărările antiaeriene ale URSS. Programul a fost numit apoi „Project Oxcart”.
De obicei, piloții avioanelor super-rapide pot împinge reactoarele pentru a ajunge la vârfuri de viteze timp de câteva minute. De data aceasta, CIA a dorit avionul să poată zbura la o altitudine de peste 25 de kilometri cu viteza de Mach 3, sau de trei ori viteza sunetului, timp de câteva ore.
În aceste condiții extreme, temperatura fuselajului lui A-12 putea depăși 550 grade Celsius. Deoarece materialele obișnuite din oțel și aluminiu nu puteau rezista la astfel de extreme, CIA trebuia să utilizeze un aliaj de titan. Problemă: o singură țară din lume la acea vreme avea suficiente rezerve de titan pentru construirea avionului spion: URSS.
Prin urmare, via unor societăți-paravan și intermediari, CIA a cumpărat titanul de care avea nevoie de la Uniunea Sovietică. Pentru a nu atrage atenția Moscovei, A-12 a fost dezvoltat în cel mai mare secret.
Paranoia și Zona 51
Testele au fost efectuate pe un aeroport izolat situat în Groom Lake, un deșert sărat din Nevada, acum mai renumit sub numele de Zona 51, una dintre cele mai secrete baze ale Armatei Americane.
Condițiile pentru selectarea piloților autorizați să preia comenzile lui A-12 au fost la fel de drastice ca și securitatea acestei baze mitice. Astfel, CIA cerea ca fiecare militar să aibă la activ „2.000 de ore de zbor, 1.000 dintre ele în avioane de luptă de înaltă performanță”, spune David Robarge, istoricul CIA.
Dar asta nu este tot. Piloții trebuiau să fie „căsătoriți, stabili din punct de vedere emoțional și foarte motivați, cu vârste între 25 și 40 de ani, cu o înălțime de 1,80 și cântărind maxim 80 de kilograme, pentru a putea intra în cabina îngustă”. Dacă cerințele unui anumit număr de ore de zbor și unor condiții fizice specifice au sens, cel al stării civile se explică prin teama de dezertare care domnea în acel moment: bărbații căsătoriți erau considerați mai puțin susceptibili să trădeze Statele Unite pentru a adera la Uniunea Sovietică.
Morți top-secret
Potrivit lui Robarge, programul „Oxcart” era atât de secret, încât superiorii ierarhici ai candidaților nu știau în ce program intrau subordonații lor. De asemenea, a fost deosebit de periculos: din unsprezece militari selectați pentru a participa, doi au murit în accidente.
În total, doar 18 exemplare ale A-12 au fost construite și utilizate în perioada 1962-1965, exclusiv de către CIA. A-12 a fost apoi înlocuit de celebrul SR-71, folosit de US Air Force. Acest succesor va zbura timp de decenii, e drept, la o viteză mai mică.
