În ciuda eforturilor diplomatice, dezescaladarea crizei din jurul Ucrainei este departe de a începe.
După ce Rusia a trimis un avion MiG-31K, care purta o rachetă hipersonică Kinjal, la Kaliningrad, au apărut noi informații despre armele pe care Moscova le mută tot mai aproape ce Ucraina vecină.
Astfel, potrivit mai multor filmări difuzate pe rețelele de socializare, ruse au dislocat obuziere autopropulsate 2S7 Pion (sau Malka) de calibrul 203mm în vecinătatea Vesela Lopan, localitate situată la doar 17 km de granița cu Ucraina.
Un monstru din vremea URSS
Produse în anii 1970, obuzierele 2S7 Pion au fost proiectate pentru prima dată pentru a trage obuze cu încărcătură nucleară. Ceea ce – a priori – nu mai este cazul în prezent.
După ce au fost modernizate și au primit noua denumire de „Malka” în deceniul următor, aceste arme au fost puse în rezervă după prăbușirea URSS.
La rândul lor, Statele Unite, care aveau o piesă de artilerie similară (M110), au făcut același lucru și au furnizat Armatei SUA mai multe lansatoare de rachete M270 pentru a o înlocui.
Cu toate acestea, în ultimii ani, 2S7 „Malka” au fost scoase din rezervă pentru a fi modernizate din nou de Uraltransmash, una dintre subsidiarele conglomeratului Rostec.
Acest program a constat în abordarea învechirii acestora și în integrarea de noi echipamente, în special pentru observare și comunicare. Primul nou dispozitiv a fost predat armatei ruse în aprilie 2020, scrie Opex 360.
Lovește la 37 km
„Este una dintre cele mai puternice obuziere autopropulsate din lume, conceput pentru a lovi țintele și instalațiile inamice vitale din spatele liniei frontului”, a rezumat la acea vreme Dmitri Semizorov, CEO al Uraltransmash.
2S7 Malka este capabil să tragă mai mult de 2 focuri pe minut, pentru o rază eficace de 37 km.
În plus, anul trecut, 2S4 „Tulpan”, adică mortiere grele de calibrul 240 mm montate pe un șasiu autopropulsat pe șenile și protejate cu o armură de 20 mm, au fost observate îndreptându-se spre Crimeea, în timp ce forțele ruse se constituiau deja lângă Ucraina.
Dezvoltată la sfârșitul anilor 1960, această mașină de 30 de tone putea trage cu obuze de mortier convenționale, incendiare sau cu sub-muniție, sau chiar cu obuze „atomice” ZBV4.