Un eveniment ce s-ar fi putut transforma în ceva foarte grav a avut loc, vineri, în Parlamentul Republicii Moldova.
În timpul şedinţei, s-a activat sistemul de detectare a fumului – parte componentă a sistemului anti-incendiu, în urma căruia s-a deconectat lumina din sala plenului.
Specialiştii din cadrul Secretariatului Parlamentului au stabilit că motivul alarmei de incendiu a fost aprinderea unor produse alimentare care s-a produs în cantina instituţiei.
Şedinţă pentru vot de încredere Guvernului Gavriliţa
Parlamentul de la Chişinău s-a întrunit în şedinţă pentru a oferi vot de încredere Guvernului Gavriliţa.
Riscul incendiului a fost eliminat, iar verificările corespunzătoare efectuate au arătat lipsă oricărui pericol pentru aflarea în incinta Parlamentului, încât şedinţa plenară din sesiunea extraordinară continuă în regim normal.
Ședința Parlamentului a fost întreruptă după ce s-a stins lumina în sala de ședință și s-a pornit sistemul de alarmă.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a glumit pe acest caz, menționând că deputații au deja experiență de a vota Guvern fără lumină, făcând trimitere la situația din anul 2019, când deputații PSRM-ACUM au votat învestirea Guvernului condus de Maia Sandu.