AcasăȘTIRI EXTERNEArabia Saudită inaugurează primul terminal pentru nave de croazieră. Veneția le gonește

Arabia Saudită inaugurează primul terminal pentru nave de croazieră. Veneția le gonește

Arabia Saudită inaugurează primul terminal pentru nave de croazieră.Veneția le gonește

Un uriaș pachebot a părăsit regatul pentru prima data, vineri seară, îndreptându-se spre apele regiunii. Construită în Franța și mai lungă decât trei terenuri de fotbal, nava MSC Bellissima a început primul voiaj dintr-o serie de călătorii cu plecare din portul Jeddah, lângă Marea Roșie, către Aqaba (Iordania) și Safaga (Egipt).

MSC Bellissima, cu o lungime de 315 metri și o capacitate de 4.500 de pasageri, este una dintre cele mai mari nave de croazieră din lume, cu facilități de top. Prețurile de călătorie încep de la aproximativ 493 euro, potrivit agențiilor de turism, cu unele rute, incluzând Luxor, în Egipt, și Petra, în Iordania.

MBS și „Vision 2030”

Plecarea navei vine la două zile după ce Arabia Saudită a deschis primul terminal de nave de croazieră în portul Jeddah de pe coasta de vest. „Această inaugurare reprezintă un pas important în sprijinirea creșterii sectorului turistic din regat”, a declarat directorul executiv al companiei Cruise Saudi, Fawaz Farooqi, scrie 20 Minutes.

Dezvoltarea sectorului turismului și agrementului este una dintre bazele proiectului „Vision 2030” al prințului moștenitor Mohammed bin Salman (MBS), care își propune să pregătească economia lideră a lumii arabe pentru epoca post-petrolieră. Cu toate acestea, industria globală a croazierelor a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus.

Arabia Saudită, la rândul său, accelerează campania de vaccinare împotriva Covid-19 toată țara, tocmai cu scopul de a revigora turismul și de a găzdui evenimente și spectacole sportive.

Veneția, divizată

Pe de altă parte, în Veneția, unde, de duminică 1 august, navele mari de croazieră (de peste 25.000 de tone tonaj brut) nu vor mai fi autorizate să intre în bazinul San Marco, pe canalul San Marco sau pe canalul Giudecca. Vor trebui să acosteze în portul industrial Marghera, unde se vor realiza amenajări, în timp ce navele de croazieră mai mici (de circa 200 de pasageri) vor putea continua să acosteze în centrul oraşului.

Noile reguli îi divizează pe venețieni: pe de-o parte, primăria și turismul, pe de altă parte militanții de mediu.

„Este sfârșitul croazierelor”

„Este practic sfârșitul croazierelor, înseamnă că nici navele programate nu vor veni”, deplânge Andrea Tomaello, viceprimar al Veneției.

Referindu-se la „criza pentru lucrătorii” din acest domeniu, după un an și jumătate de oprire a croazierelor din cauza Covid-19, Tomaello subliniază, de asemenea, impactul acestei interdicții asupra întregului sector turistic. „Turistii americani, europeni și asiatici vin cu câteva zile înainte, dorm în hoteluri venețiene, mănâncă în restaurante venețiene și apoi pleacă în croazieră”, explică el .

Pentru Marta Canino, purtătorul de cuvânt al Comitetului „Nu navelor mari”, interdicția este, pe de altă parte, o veste excelentă.

„Navele din interiorul lagunei produc aceleasi efecte, polueaza, distrug”, a spus ea. „Acum nouă ani, aveam în medie 10 nave pe weekend. De la 1 august nu vor mai putea intra. Suntem mândri de acest rezultat”, adaugă ea, scrie La Libre.

Amenințarea UNESCO

Italia a fost supusă unei presiuni puternice pe scena internațională, în special cu amenințarea Unesco de punere a Serenissimei Republici pe lista patromoniului aflat în pericol, dacă autoritățile nu iau măsuri de protejare.

„Ori de câte ori întâlnesc o personalitate internațională – ultimul a fost Mick Jagger – primul lucru pe care mi se spune este să alungăm navele de croazieră din Veneția”, a recunoscut recent ministrul italian al culturii, Dario Franceschini.

O decizie care nu a fost ușoară din cauza marilor interese economice în joc, deoarece croazierele generează venituri considerabile pentru comercianți și pentru portul Veneției: 400 de milioane de euro pe an și 5.000 de locuri de muncă. Dar, nu mai puțin de 90.000 de persoane depind direct sau indirect de infrastructura portuară a orașului

author avatar
Tudor Borcea
428 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger