Unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, Arabia Saudită, a anunțat sâmbătă că își propune să aibă zero emisii cu efect de seră până în 2060, alăturându-se celor peste 100 de țări în efortul global de a încerca să reducă schimbările climatice provocate de om.
Anunțul a fost făcut de Prințul Moștenitor Mohammed bin Salman la începutul primului Forum al Inițiativei Verzi Saudite din regat, înainte de începerea conferinței globale COP26 privind schimbările climatice care va avea loc, duminica viitoare, la Glasgow, Scoția.
Deși regatul va urmări să-și reducă emisiile, prințul Mohammed a spus că va face acest lucru printr-o așa-numită abordare a „economiei circulare a carbonului”. Această abordare se concentrează pe tehnologiile încă nesigure de captare și stocare a carbonului în detrimentul eforturilor de a reduce efectiv dependența globală de combustibilii fosili.
Proiectul se va desfășura doar în interiorul granițelor
Anunțul se referă doar la eforturile Arabiei Saudite în cadrul granițelor sale naționale și nu afectează investițiile sale continue în petrol și exportul de combustibili fosili în Asia și alte regiuni.
„Tranziția către zero emisii de carbon va fi realizată într-o manieră care să păstreze rolul principal al regatului în îmbunătățirea securității și stabilității piețelor globale de energie, având în vedere maturitatea și disponibilitatea tehnologiilor necesare pentru gestionarea și reducerea emisiilor”, a declarat prințul la forumul Inițiativa Verde Saudită.
Exporturile de petrol și gaze ale regatului formează coloana vertebrală a economiei sale, în ciuda eforturilor de diversificare.
Summitul global COP26 care va începe pe 31 octombrie va atrage șefi de stat din întreaga lume pentru a încerca să abordeze încălzirea globală și provocările acesteia. Este descrisă drept „ultima cea mai bună șansă din lume” de a preveni încălzirea globală să atingă niveluri periculoase. Se așteaptă ca la summit să se înregistreze o serie de noi angajamente din partea guvernelor și a întreprinderilor de a-și reduce emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit Euronews.
Arabia saudită vrea să ceară încetinirea procesului de renunțare la combustibili fosili
O anchetă BBC News, începută după o scurgere uriașă de documente, arată cum mai multe țări încearcă să schimbe un raport științific crucial, care urmează să stabilească modul de abordare al ONU, referitor la schimbările climatice.
Informațiile prezentate de jurnaliștii britanici arată că Arabia Saudită, Japonia și Australia se numără printre țările care cer ONU să reducă ideea necesității renunțării rapide la folosirea de combustibil fosili. De asemenea, arată că unele națiuni bogate se întreabă de ce trebui să plătească mai mult statelor mai sărace pentru a trece la tehnologii ecologice.
Arabia Saudită a respins recomandarea ca combustibilii fosili să fie eliminati de urgență din sectorul energetic. În schimb, regatul face propagandă, permițând astfel națiunilor să continue să ardă combustibili fosili prin absorbția emisiilor rezultate din atmosferă, potrivit Greenpeace.