AcasăȘTIRI EXTERNEApărare și energie. Vizită strategică a lui Putin în India, un aliat...

Apărare și energie. Vizită strategică a lui Putin în India, un aliat curtat de SUA

Apărare și energie. Vizită strategică a lui Putin în India, un aliat curtat de SUA

Președintele rus Vladimir Putin este așteptat luni, 6 decembrie, la New Delhi, în India, pentru a doua călătorie în străinătate de la începutul pandemiei Covid-19, pentru a consolida legăturile militare și energetice cu un aliat tradițional curtat de SUA.

Washingtonul, care încearcă să contracareze ascensiunea Chinei, a instaurat Quad, un dialog de securitate cu India, Japonia și Australia, nu fără a suscita unele motive de îngrijorare la Beijing și Moscova.

Un „parteneriat strategic special și privilegiat”

India a fost aproape de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece și această relație care continuă și astăzi este descrisă de Delhi ca un „parteneriat strategic special și privilegiat”.

„Prietenia dintre India și Rusia a trecut testul timpului”, i-a spus premierul indian Narendra Modi lui Vladimir Putin la un summit virtual din septembrie. Aceasta este doar a doua călătorie în străinătate a liderului rus de la începutul pandemiei de coronavirus și de la summitul din iunie cu președintele american Joe Biden de la Geneva.

Această vizită în India este cu atât mai notabilă cu cât Putin nu a participat la întâlniri importante precum summiturile G20 și COP26 și a amânat, de asemenea, o vizită planificată în China.

„Este o vizită extrem de simbolică”, a declarat Nandan Unnikrishnan de la grupul de reflecție Observer Research Foundation din New Delhi. „Acest lucru indică cât de mult nu doresc ca relațiile să stagneze sau să încetinească implicit din partea rusă”, a adăugat expertul.

Însă Putin se confruntă cu o dinamică regională complexă, cu tensiuni tot mai mari între India și China, aliatul tradițional al Rusiei, de la ciocnirile mortale din 2020 între cele două puteri nucleare asupra liniei de control din regiunea himalayană.

„Influența Rusiei în regiune este foarte limitată, în principal datorită legăturilor sale strânse cu China și a refuzului său de a acționa în contradicție cu interesele regionale chineze”, a declarat  Tatiana Belousova , profesor de politică internațională la Universitatea OP Jindal din Haryana (nord).

Gaze, Kalașnikoave și S-400

Kremlinul a indicat săptămâna trecută că discuțiile din India vor fi dominate de probleme de apărare și energie. Șeful gigantului energetic rus Rosneft, Igor Sechin, se va afla printre membrii delegatiei, în conditiile în care se negociază un „număr de acorduri energetice importante”.

Rusia este de mult și un furnizor important de arme pentru India, țară aflată în plină modernizare a forțelor armate, unul dintre ultimele contracte semnate în 2018 fiind pentru sistemele de apărare antiaeriană S-400 în valoare de peste 5 miliarde de dolari. Potrivit unor relatări de presă, livrările au început deja. Narendra Modi a susținut apoi că au fost luate „decizii” pentru „întărirea” acestor relații cu Moscova „pe termen lung”.

Prin urmare, India a ignorat legea americană privind contracararea adversarilor SUA prin sancțiuni (CAATSA), care sancționează achizițiile de arme rusești de către orice țară sau entitate. Departamentul de Stat a declarat săptămâna trecută că nu a luat nici o decizie cu privire la India.

„Este destul de remarcabil că India a decis totuși să urmeze acordul pentru S-400, în ciuda dezaprobării Statelor Unite”, spune Belusova. Nandan Unnikrishnan amintește că echipamentul militar este „esențial” pentru India, având în vedere tensiunile „persistente” cu Pakistanul.

India încearcă să-și diversifice importurile militare, dar analiștii cred că nu a sosit încă momentul ca Delhi să se îndepărteze de Moscova. Mai ales că intenționează să crească producția națională, datorită în special unei colaborări cu Rusia pentru fabricarea puștilor de asalt AK-203.

Miniștrii Afacerilor Externe și Apărării din cele două țări au purtat discuții luni înaintea vizitei lui Putin. Au fost semnate o serie de acorduri și contracte care acoperă armele de calibru mic și cooperarea militară, a postat pe Twitter ministrul indian al apărării, Rajnath Singh, scrie Le Point.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a subliniat că „Rusia și India promovează poziții identice sau asemănătoare cu privire la cele mai importante chestiuni pentru lume și pentru securitate”.

author avatar
Tudor Borcea
278 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger