Cauta

Anunţul ULUITOR din SUA: ţara se află sub DICTATURĂ! Trump şi administraţia lui trăiesc într-un univers paralel?

Donald Trump

Anunţul ULUITOR din SUA: ţara se află sub DICTATURĂ! Trump şi administraţia lui trăiesc într-un univers paralel?

Donald Trump a reacţionat foarte prost după ce, conform datelor oficiale, a pierdut alegerile prezidenţiale. El susţine în continuare că, de fapt, a câştigat scrutinul de peste Ocean. Pentru toate acestea, cel care a fost preşdintele SUA în ultimii 4 ani este cataogat drept „un dictator”.

Liderul de la Casa Albă a fost taxat dur chiar de Pentagon. Administrația lui Trump este asemănată, în aceste zile, cu un veritabil „regim aflat în pragul colapsului” și cu o întreagă echipă baricadată într-un „bizar univers paralel” în care actualul președinte și-ar fi securizat deja un al doilea mandat.

Refuzul lui Trump de a recunoaște înfrângerea sa în fața lui Biden a fost dublat de luarea unor măsuri care, conform CNN, pun în pericol securitatea națională a Statelor Unite ale Americii. De exemplu, a fost concediat ministrul Apărării, Mark Esper, pe Twitter.

Esper a căzut în dizgrația lui Trump după ce a declarat, în iunie, că nu susține trimiterea armatei în stradă pentru a înăbuși protestele anti-rasism, declanșate de uciderea lui George Floyd de către poliția din Minneapolis.

În urma acestei concedieri, evenimentele s-au succedat ca un bulgăre de zăpadă. Pentagonul a anunţat că alți trei membri importanţi ai săi au renunţat la funcţii: James Anderson, şeful direcţiei de politici a Pentagonului, Joseph Kernan, adjunct al ministrului apărării pentru informaţii, şi Jen Stewart, şeful de cabinet al ministrului apărării.

Este ceva de speriat, e foarte îngrijorător ce se întâmplă”, a declarat un oficial al Pentagonului pentru CNN. „Acesta este un comportament tipic de dictator”.

Mike Pompeo anunță tot victoria lui Donald Trump

Secretarul de Stat din administrația Trump, Mike Pompeo, a refuzat să accepte victoria lui Joe Biden în alegerile de săptămâna trecută și a vorbit de o „tranziție lină spre a doua administrație Trump”.

Vom avea o tranziție lină spre a doua administrație Trump. Lumea se uită la ce se întâmplă. Vom număra toate voturile, iar atunci când procesul se va fi terminat vor fi selectați electorii. Avem o procedură, iar Constituția o arată destul de clar.

Lumea trebuie să aibă încredere că tranziția necesară pentru ca Departamentul de Stat să fie funcțional va fi încununată de succes pentru președintele care se va afla în funcție în 20 ianuarie„, a spus Pompeo.

Ultimele stiri

  • Scandal la Mangalia: Repetă Mohammad Murad rețeta ilegală din 2020?
  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Exit mobile version