AcasăȘTIRI EXTERNEAnul nefast al economiei americane – cea mai proastă performanță din 1946

Anul nefast al economiei americane – cea mai proastă performanță din 1946

Analiștii estimează că economia Statelor Unite a înregistrat anul trecut cea mai slabă performanță din ultimii 74 de ani, deoarece pandemia de coronavirus a devastat sectorul serviciilor și a aruncat milioane de americani în șomaj și sărăcie.

Potrivit estimărilor din luna decembrie ale Rezervei Federale, economia americană a înregistrat o contracţie de 2,5% similară cu cea din timpul crizei financiare mondiale(2007-2009). Însă unii economişti sunt mult mai pesimişti, estimând o contracţie de până la 3,6% în 2020, ceea ce ar fi cea slabă cifră înregistrată din 1946. „În 2020 comparativ cu 2019, Produsul Intern Brut a scăzut cu aproximativ 3,5%”, a explicat Jason Furman, profesor de economie la Universitatea Harvard şi fost membru al comisiei economice de la Casa Albă în mandatul preşedintelui Barack Obama. „Este vorba de cea mai puternică scădere a PIB de la demobilizarea de după cel de-al doilea război mondial în 1946 pentru că acea contracţie din cel de-al doilea trimestru a fost foarte puternică şi a fost recuperată doar parţial în trimestrul al treilea şi al patrulea”. Însă prima economie a lumii a fost lovită din plin de pandemia Covid-19, care a dus la închiderea a numeroase companii –  de la  restaurante şi  hoteluri până la operatori aerieni. La finele lunii decembrie erau încă 16 milioane de americani care se bazau pe alocaţiile de şomaj. Preşedintele Fed, Jerome Powell a avertizat miercuri că rata reală a şomajului se apropie de 10%, faţă de cifrele oficiale de 6,7%. Pentru 2021, Fondul Monetar Internaţional mizează pe o creştere de 5,1% a economiei americane, stimulată de ultimul plan de susţinere în valoare de 900 de miliarde de dolari adoptat la finele lunii decembrie. Ar fi vorba de cea mai puternică creştere anuală înregistrată de economia americană după 1984. În schimb, Rezerva Federală mizează pe o creştere de 4,2% în 2021 şi un avans de 3,2% în 2022.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
132 afisari

1 COMENTARIU

  1. Șomajul si sărăcia americanilor nu se poate compara cu cea din România .
    Nu le mai plingeti de milă!
    Ei tipăresc dolari cîți vor mușchii lor.
    Nu se mai vinde bine Pepsi si cola.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger