AcasăȘTIRI EXTERNEAnchetă la Pentagon. Rachetele intercontinentale ale SUA sunt defecte

Anchetă la Pentagon. Rachetele intercontinentale ale SUA sunt defecte

Anchetă la Pentagon. Rachetele intercontinentale ale SUA sunt defecte/ Foto: Hill Aerospace Museum

Pentagonul a anunțat eșecul unui test cu o rachetă balistică Minuteman III, singura de acest tip cu lansator terestru în arsenalul nuclear al SUA. O anchetă este în desfășurare pentru a descoperi cauza disfuncției.

Statele Unite au anunțat, miercuri, eșecul unui test cu o rachetă balistică intercontinentală Minuteman III (ICBM) la la decolare, precizând că racheta era neînarmată și că se desfășoară o anchetă pentru a descoperi cauzele.

Armata SUA intenționează să reia acest test, au declarat Forțele Aeriene ale SUA într-un comunicat.

Racheta urma să fie lansată la primele ore de la baza aeriană Vandenberg, California, pentru un test efectuat în mod regulat de către Forțele Aeriene ale SUA pentru a demonstra eficiența descurajării nucleare americane și pentru a-i liniști pe aliații  Washingtonului.

Comunicatul de presă nu specifică locul în care urma să se prăbușească racheta, dar rachetele testate sunt, în general, lansate în direcția Insulelor Marshall și se prăbușesc în mare.

Un singur lansator terestru

Aflată în serviciu de 50 de ani, Minuteman III este singura rachetă cu lansator terestru din arsenalul nuclear al Statelor Unite, din 2005. Este instalată în silozuri de lansare repartizate la trei baze militare din Wyoming, Dakota de Nord și Montana, scrie 20 Minutes.

Arsenalul nuclear american include, de asemenea, rachete Trident, lansate de la bordul submarinelor strategice cu propulsie nucleară, și bombe nucleare purtate de bombardiere strategice.

 

author avatar
Tudor Borcea
353 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger