AcasăȘTIRI EXTERNEAnchetă în Japonia: un tren a întârziat 1 minut

Anchetă în Japonia: un tren a întârziat 1 minut

Anchetă în Japonia: un tren a întârziat 1 minut

Japonia este renumită pentru punctualitatea trenurilor sale de mare viteză. Orice întârziere antrenează automat o anchetă de specialitate.

Căile ferate japoneze nu fac nici un rabat când e vorba de punctualitatea. La cea mai mică întârziere, o anchetă este declanșată automat. Așa s-a întâmplat după ce un tren a sosit cu un minut întârziere la gara Mishima, duminică.

Motivul ? În plină cursă, conducătorul trenului, în vârstă de 36 de ani, i-a cerut secundului său, neautorizat să preia comanda, să-l înlocuiască pentru a putea merge urgent la toaletă, a indicat compania feroviară care operează celebrele trenuri de mare viteză Shinkasen.

La WC, în goana trenului

Conducătorul trenului a recunoscut că și-a abandonat postul după ce a început să sufere de dureri la stomac și a trecut comanda trenului care avea 160 de pasageri la bord altei persoane, astfel încât să se poată grăbi la toaletă. A lipsit trei minute în timp ce trenul rula cu 150 km/h.

Trenurile Shinkansen sunt controlate strict de sisteme informatice centralizate de comandă, iar conducătorul trebuie să rămână în stare să facă față situațiilor neașteptate.

De asemenea, el trebuie să accelereze sau să frâneze în modul manual, după cum este necesar, pentru a asigura siguranța și pentru a menține trenul în orarul prevăzut.

Nu a raportat de jenă

Absența conducătorului în cauză s-a soldat cu o întârziere de un minut, informație care a ajuns, firește, la superiorii săi, scrie Ouest-France.

Conducătorii de tren care întâmpină o urgență în timp ce se află la comandă trebuie să se coordoneze cu centrul de comandă pentru a ceda controlul trenului unui alt conducător calificat sau să oprească trenul în apropiere pe cât posibil de cea mai apropiată stație.

La o conferință de presă, conducerea companiei și-a cerut scuze pentru incident și a asigurat că nefericitul conducător va suferi consecințele faptei sale.

Acesta din urmă s-a apărat spunând că nu a vrut să provoace o întârziere, oprind trenul. „Nu am raportat (situația) pentru că eram jenat”, a spus el.

author avatar
Tudor Borcea
1.274 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger