Cauta

Americanii se baricadează în case, de teama uraganului Milton. Au golit magazinele și benzinăriile (VIDEO)

Amintirile uraganului Helene le dau fiori reci pe şira spinării americanilor, astfel că oamenii au luat în serios uraganului Milton.

Fenomenul din urmă s-a intensificat pe drumul său dinspre Golful Mexic spre coastele statului Florida, iar este acum o furtună de categoria a cincea.

Evacuarea în zonele de coastă

Autorităţile i-au îndemnat pe locuitorii zonelor de coastă să înceapă evacuarea. Milton este cel al doilea mare uragan care loveşte Florida în numai două săptămâni.

„Nu am mai avut parte de o lovitură directă atât de puternică de peste un secol. Am avut o mulțime de alarme false şi, astfel, locuitorii din regiunea noastră, Tampa Bay, s-au învăţat să nu se mai teamă atât de mult, dar Helene i-a trezit pe toţi la realitate.

Florida braces for Hurricane Milton

Am avut valuri de maree de până la doi metri, dar pot spune că în tot timpul petrecut aici, în oraşul Tampa, nu am văzut niciodată asemenea pagube. Cu Helene şi Milton s-a ajuns la un cu totul alt nivel”, a afirmat Jane Castor, primarul oraşului Tampa, statul Florida, preluat de Antena 3.

Rafturile magazinelor, goale

Americanii au început să se baricadeze în case. Au golit rafturile de la supermarketuri şi benzinării, şi-au făcut provizii pentru mai multe zile.

De asemenea, taxele de drum din 13 comitate din Florida sunt suspendate timp de o săptămână pentru a ajuta persoanele care sunt evacuate înainte de sosirea uraganului Milton.

Traficul este blocat în proporție de 90%. În mai multe regiuni școlile sunt închise, în timp ce locuitorii care s-au decis să nu plece fac tot ce le stă în putinţă pentru a-şi proteja casele.

Ultimele stiri

  • Rămâne cum am stabilit!
  • Barcelona câștigă cu mare scandal, dar Flick nu este nici pe departe mulțumit
  • Sistemul limfatic: Conexiunea ascunsă între masaj, detoxifiere și imunitate
  • „La discreția președintelui”. Cum transformă Washingtonul banii aliaților în armă economică
  • După ce s-a prescris și mama datoriilor, Unifarm angajează avocat pentru țeapa de un milion de euro dată de o firmă din Turcia
  • Europa se dă peste cap pentru Zelenski de teama unui nou conflict în Biroul Oval
  • Țepele de pe vremuri. La plajă, la restaurant, la discotecă
  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • Exit mobile version