AcasăȘTIRI EXTERNEAmbasadorul Italiei în Congo, ucis într-un atac împreună cu un carabinier

Ambasadorul Italiei în Congo, ucis într-un atac împreună cu un carabinier

Ambasadorul Italiei în Congo, ucis într-un atac împreună cu un carabinier

Ambasadorul Italiei în Republica Democratică Congo şi un carabinier care îl însoţea au fost ucişi într-un atac împotriva convoiului Misiunii ONU cu care se deplasau în estul acestei ţări, a anunţat Ministerul de Externe de la Roma.

 

Potrivit ANSA, ministerul a confirmat moartea ambasadorului Luca Attanasio, transportat după atac la spitalul din Goma, unde i s-a anunţat decesul.

Circumstanţele atacului, în care a fost ucis şi un carabinier, nu sunt clare încă.

Victimele călătoreau la bordul unui autovehicul dintr-un convoi la MONUSCO, misiunea ONU pentru stabilizarea Republicii Democratice Congo, şi în care se afla şi şeful delegaţiei UE, scrie Agerpres.

Potrivit agenţiei Reuters, care citează autorităţile parcului naţional Virunga, convoiul a fost atacat în apropierea oraşului Kanyamahoro, în jurul orei locale 10:15 (08:15), în cadrul unei tentative de răpire.

Numeroase grupări armate acţionează în şi în jurul parcului naţional Virunga, situat de-a lungul frontierelor congoleze cu Rwanda şi Uganda. Aceste grupări au atacat în repetate rânduri paznici ai parcului Virunga.

 

Foto: Facebook

author avatar
Tudor Borcea
285 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger