AcasăȘTIRI EXTERNEAlexei Navalnîi a fost externat. Declarație șocantă a medicilor

Alexei Navalnîi a fost externat. Declarație șocantă a medicilor

Alexei Navalnîi, cel mai cunoscut opozant al peședintelui rus Vladimir Putin a fost externat după o lună de zile de tratamente care i-au salvat viața.

Medicii sunt însă rezervați în ceea ce privește efectul otrăvii asupra organismului pe termen lung.

Reamintim că Alexei Navalnîi a fost internat la spitalul Charite din Berlin după ce a fost otrăvit cu o substanță extrem de letală.

„Starea pacientului s-a îmbunătățit suficient pentru ca el să poată fi externat. Pe baza progresului pacientului și a stării sale actuale, medicii care l-au tratat cred că este posibilă recuperarea sa completă. Cu toate acestea, este prea devreme să ne pronunţăm asupra efectelor potențiale pe care ar urma să le aibă pe termen lung otrăvirea sa„, a anunţat Spitalul Charite, într-un comunicat oficial.

Navalnîi, principalul critic al preşedintelui rus, Vladimir Putin, şi un proeminent militant anti-corupţie, s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor intern din Siberia pe 20 august şi a fost transportat în Germania pentru tratament, în comă indusă, două zile mai târziu.

În perioada în care medicii se luptau pentru salvarea vieții lui Navalnîi, au fost făcute cteste de laborator realizate separat în Germania, Franţa şi Suedia

Concluzia tuturor testelor a fost că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, creat de sovietici în anii ’70.

Cel mai cunoscut şi vehement critic la adresa Kremlinului a fost otrăvit cu acelaşi tip de agent neurotoxic folosit încă din era sovietică, pe care autorităţile britanice l-au identificat şi în atacul din 2018 asupra fostului spion Serghei Skripal.

Liderii europeni au cerut o explicaţie din partea Kremlinului, care neagă orice implicare.

Ce făcea Navalnîi înainte de a fi otrăvit

Alexei Navalnîi a filmat un reportaj-anchetă la Novosibirsk, în Siberia, chiar înainte să fie otrăvit, luna trecută. Este intitulat „Cine a capturat capitala Siberiei şi cum s-o eliberăm”. Cu siguranţă a deranjat mulţi oameni influenţi din regiune.

Navalnîi intenţiona să facă investigaţii în mai multe oraşe din Siberia, şi începuse cu Novosibirsk, al treilea oraş ca mărime în Rusia, pentru a deconspira afacerile dubioase în domeniul imobiliar, în spatele cărora stau oamenii lui Vladimir Putin, totodată, deputaţi în Parlamentul regional.

author avatar
Eli Dan Davidescu
365 afisari

2 COMENTARII

  1. Scrieti ca e un luptator anticoruptie.Atunci de unde are malai sa se deplaseze cu smecheri de pe linga el si cum de germani l-au luat la pachet rapid in Germania,pentru ca otrava asta ii dezlega limba si afla si Putin cum de are fonduri un antcorupt,pentru plimbari prin tarlaua asta mare numita si ravnita RUSIA

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger