Cauta

Alertă la o bază militară din SUA: Mai multe persoane s-au îmbolnăvit după deschiderea unui pachet suspect

Alertă la o bază militară din SUA: Mai multe persoane s-au îmbolnăvit

Un incident ce a avut loc la o bază militară de lângă Washington a trimis în atenția cadrelor medicale mai multe persoane. Totul, după ce a fost deschis un pachet considerat a fi de natură suspectă. S-a deschis o anchetă pentru a se lămuri întreaga situație.

Un pachet suspect a fost livrat la o bază militară americană din Maryland, ceea ce a cauzat îmbolnăvirea mai multor persoane şi a dus la transportarea mai multora la spital, a relatat CNN joi, potrivit Reuters, notează tvrinfo.ro.

Prin intermediul unui comunicat al Bazei Comune Andrews, situată în afara orașului Washington, D.C., s-a precizat că o clădire din bază a fost evacuată după ce o persoană „a deschis un pachet suspect”, potrivit CNN.


Potrivit sursei citate, mai multe persoane au fost transportate la Centrul Medical Malcolm Grove din bază. Deocamdată nu se cunoaște numărul exact al persoanelor ajunse în atenția cadrelor medicale.

Incidentul a pus în alertă oficialii și deja a fost deschisă o anchetă pentru a se lămuri întreaga situație.

„Ca măsură de precauţie, clădirea şi o altă clădire adiacentă au fost evacuate şi a fost stabilit un cordon în jurul zonei”, a relatat postul TV, citând comunicatul bazei.

În primă fază s-a stabilit că nu ar exista amenințări imediate, dar încă se fac investigații la locul incidentului.

Coletul ar fi conținut un praf alb neidentificat

„Primii respondenţi ai Bazei Comune Andrews au fost trimişi la faţa locului, au stabilit că nu există ameninţări imediate şi au predat locul incidentului Biroului de Investigaţii Speciale. O anchetă este în curs de desfăşurare”, se menționează în comunicat.

Din câte a informat CNN, care a citat două surse familiarizate cu ancheta, coletul conţinea un praf alb neidentificat.

Un test iniţial la locul faptei efectuat de echipa HAZMAT (materiale periculoase – n.r.) nu a detectat nimic periculos, dar ancheta este în curs de desfăşurare, a mai precizat CNN, în baza informațiilor provenite de la una dintre sursele familiarizate cu situaţia.

Ar mai fi de menționat că nici Departamentul Apărării SUA şi nici Baza Comună Andrews nu au răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters.

Ultimele stiri

  • BREAKING NEWS. Update. Accident de telecabină în Italia: doi răniți și circa 100 de oameni blocați la 2.800 de metri altitudine – VIDEO
  • Ipocrizie marca USR! Noua șefă de cabinet a ministrului Darău, pusă să gestioneze fix domeniul pentru care s-a ales cu o condamnare definitivă!
  • Răzbunarea educației
  • Se schiază în Poiana Brașov/Au fost deschise pârtiile Bradul și Stadion
  • Noi avertizări de la ANM: Cod galben de vânt și ninsoare viscolită – HARTA. Cum va fi vremea până la Revelion/Prognoză specială pentru București
  • Orașul din România în care taxa pe gunoi va crește cu 70%, de la 1 ianuarie. Localnic: „Va fi greu. Muncim ca să supraviețuim”
  • Taiwanul sub asediu: Dragonul chinez a închis cerul și marea! Începe numărătoarea inversă?
  • Beyoncé a devenit oficial miliardară, după un an extrem de profitabil
  • Trump se declară „foarte furios” după un presupus atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin: „Nu-mi place”
  • Fotografii apărute după moartea contabilei din Sibiu dau o nouă turnură cazului. Femeia bănuită că și-a ucis mama ar fi pus ochii pe o altă moștenire
  • Exit mobile version