AcasăȘTIRI EXTERNEAlertă în Grecia! Poliția, mobilizată în mai multe insule după ce țara...

Alertă în Grecia! Poliția, mobilizată în mai multe insule după ce țara a fost „marcată” cu ROȘU

greciaAlertă în Grecia! Poliția, mobilizată în mai multe insule după ce țara a fost „marcată” cu ROȘU

Popularele insule grecești Mykonos și Ios ar putea fi închise pe măsură ce ratele de infectare cu varianta Delta cresc în rândul tinerilor, au anunțat autoritățile elene. Guvernul de la Atena a dispus intensificarea controalelor poliției în insulele marcate cu roșu de specialiștii europeni în sănătate.

Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a marcat cu „roşu închis” insulele greceşti din Marea Egee, ceea ce înseamnă că sunt descurajate toate deplasările spre şi dinspre acestea, cu excepţia celor esenţiale. Între cele 13 insule vizate de CDC se numără Mykonos, Santorini şi Rodos, potrivit The Guardian.

Autorităţile au consilidat prezenţa poliţiei în insulele cunoscute pentru petreceri, precum Mykonos şi Ios, după ce au apărut semnale că antreprenorii locali nu respectă măsurile sanitare ce au ca obiectiv limitarea răspândirii bolii.

„Varianta Delta înseamnă că fiecare ţară se confruntă cu al patrulea val acum şi nu în noiembrie, cum era aşteptat”, a declarat ministrul elen al Turismului, Haris Theoharis, citează The Guardian. „În timp ce hotelurile şi pensiunile de familie implementează protocoalele cu sârguinţă, este o mai mare congestie decât am fi vrut să vedem în baruri, mai ales în ceea ce priveşte tinerii… aşa că vrem să ne asigurăm că este păstrat un echilibru”.

Mykonos, invadată de polițiști

Aproximativ 186 de poliţişti au fost trimişi doar în Mykonos, faţă de 56 câţi se aflau acolo anul trecut în aceeaşi perioadă. Joi, alţi 30 de poliţişti, sprijiniţi de oficiali din apărare şi agenţi sub acoperire, au fost trimişi în Ios, insulă populară în rândul tinerilor pentru barurile, discotecile şi cluburile rock.

Adjunctul ministrului Protecţiei civile, Nikos Hardalias, a spus că Mykonos şi Ios sunt „la un pas” ca autorităţile să impună restricţii suplimentare şi că situaţia în insulele Zakynthos, Tinos, Lefkada, Santorini, Paros şi Rodos este de asemenea îngrijorătoare.

Rata infecţiilor în aceste insule a crescut în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Grecia a înregistrat până în prezent peste 485.000 de cazuri de Covid-19 şi aproximativ 13.000 de decese asociate.

author avatar
Andreea Vlad
301 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger