AcasăȘTIRI EXTERNEAlertă cu bombă la Sanremo! Artiştii, luaţi pe sus dintr-o vilă!

Alertă cu bombă la Sanremo! Artiştii, luaţi pe sus dintr-o vilă!

Pericol în Italia! Cei mai mari artişti, speriaţi de o ameninţare cu bombă. A fost alertă cu bombă la Festivalul de la Sanremo. Artiștii, staff-ul și vedetele lumii mondene, adunați într-o vilă unde avea loc o serată, au fost evacuați.

La fața locului au sosit echipe de geniști și unități canine pentru verificări și punerea în siguranță a zonei.

Forţele de ordine au intrat peste vedete

Vedetele de la Sanremo au povestit că se aflau la o masă, moment în care au intrat forțele de ordine. Potrivit acestora, totul s-a desfășurat în liniște, oamenilor li s-a spus să stea linștiți, dar să evacueze clădirea.

Ei au ieșit afară, iar toată strada din centrul istoric al orașului Sanremo, a fost închisă. Alerta ar fi fost dată direct pe numărul centralei de la carabinieri de o persoană necunoscută.

Alarmă falsă

În urma verificărilor, s-a constatat că a fost o alarmă falsă, polițiștii negăsind niciun dispozitiv, iar festivalul va continua dupa programul anunțat, respectiv de luni și până pe 10 februarie.

Anul acesta, festivalul de la Sanremo este prezentat de Amadeus, care este şi director artistic al show-ului. De-a lungul celor cinci seri ale evenimentului, i se vor alătura diverşi co-prezentatori.

Asemeni ediţiilor din 2022 şi 2023, cei 30 de artişti concurenţi (27 artişti consacraţi şi primii trei clasificaţi în competiţia Sanremo Giovani 2023) vor participa cu tot atâtea piese într-o singură secţiune de concurs.

author avatar
Andrei Ștefan
188 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri