AcasăȘTIRI EXTERNEAlertă! China trimite 29 de avioane lângă Taiwan. Taipei: „Nu ne vom...

Alertă! China trimite 29 de avioane lângă Taiwan. Taipei: „Nu ne vom preda marelui bătăuș”

Alertă! China trimite 29 de avioane lângă Taiwan. Taipei: „Nu ne vom preda marelui bătăuș” / Foto: Facebook

Ministerul Afacerilor Externe din Taiwan a emis miercuri, 22 iunie, o declarație sfidătoare în care refuză să-și cedeze suveranitatea în fața „marelui bătăuș”, după ce China a trimis 29 de avioane militare în zona sa de identificare a apărării aeriene (ADIZ).

Marți seara, Ministerul taiwanez al Apărării a anunțat că 29 de aeronave ale Forțelor Aeriene ale Armatei Populare de Eliberare au încălcat zona ADIZ a Taiwanului.

Încă o provocare masivă de la Beijing

Opt avioane de vânătoare Shenyang J-16, cinci avioane de vânătoare Shenyang J-11, patru avioane de vânătoare Suhoi/ Su-30, două avioane de avertizare timpurie și control aerian KJ-500, un avion de luptă antisubmarin Shaanxi Y-8 și o aeronavă de realimentare aeriană Xian Y-20 au fost detectate în colțul de sud-vest al ADIZ.

Au fost, de asemenea, șase bombardiere Xian H-6, un avion de război electronic Shaanxi Y-9 și un avion de informații electronice Shaanxi Y-8, care au zburat de-a lungul unei benzi largi de la colțul de sud-vest la colțul de sud-est și înapoi.

Ministerul Apărării a declarat că a răspuns prin mobilizarea avioanelor de luptă, emiterea de avertismente radio și desfășurarea sistemelor de rachete de apărare aeriană. Apariția celor 29 de avioane chineze de marți a fost a treia cea mai mare intruziune înregistrată în acest an, după cele 30 de la 30 mai și 39 de la 23 ianuarie.

Amenințarea Chinei, „mai serioasă ca niciodată”

Miercuri dimineață, ministrul de externe Joseph Wu a postat pe contul de Twitter al MAE, afirmând că ultima hărțuire pe scară largă a ADIZ de către avioanele Chinei demonstrează că „amenințarea militară autoritară a Chinei este mai serioasă ca niciodată”, scrie Taiwan News.

Wu a promis apoi că „în niciun caz Taiwan nu va ceda și nu își va preda suveranitatea și democrația marelui bătăuș. Nici o șansă!”. Un oficial al Departamentului de Stat al SUA, citat de Reuters, a reacționat la acest incident cerând Chinei „să înceteze presiunile și intimidările militare, diplomatice și economice împotriva Taiwanului”.

author avatar
Tudor Borcea
312 afisari

2 COMENTARII

  1. PAI,DACA-I MARELE BATAUS,ATUNCI,ALALANT BATAUS,AZMERICA-care are doar 280 ani,ca adunatura,gasca,liota sandrama criminala,o fosta colonie inglieja,tot,un mare BATAUS,-are 50 de colonii in lume,toate cu limba ingileja oficiala.HAI SA STABILIM ACUM.BATAUSII ISTORIEI-imperiul roman,imperiul turca-let,imperiul gherman-2 razboia-,
    imperiul azmerican,-a intrat cu forta in europa-.NORMAL.TATAVAIN ESTE AL CHINEI.ADICA ESTE LANGA TAIVAN.
    DECI,AZMERICANI HOTI,MILOGI IN ALCATUIRE-are 100 mil de emigranti,uni,furati din africa.,si vreo 1 mil de rumani
    saraci si pacaliti.IO,ISTVAN FEKETE ORDON.CEL MAI MARE BATAUS ..ESTE..HOATA SI CRIMINALA DE AZMERICA

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger