AcasăȘTIRI EXTERNEAlegerile din America, box la categoria old boys

Alegerile din America, box la categoria old boys

Cursa între Trump și Biden, încă nehotărâtă, se transformă într-o veritabilă isterie națională, spre consternarea blocului european care se frământă de consecințele incertitudinii electorale din SUA, dar și a ironiilor internauților chinezi.

De-a lungul Europei, multe persoane publice au reacționat cu consternare la declarația prematură de victorie a lui Trump(„Sincer, am câştigat aceste alegeri”), la acuzațiile sale nefondate de infracțiuni electorale și la jurământul său simultan de a combate rezultatul alegerilor în Curtea Supremă a SUA – spunând că se tem de o criză pentru democrație cu implicații potențiale la nivel mondial.  “Ceea ce vedem acum este că această campanie electorală continuă cu o bătălie pentru legitimitatea rezultatului, a declarat ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer. „Este o situație foarte explozivă, despre care experții spun pe bună dreptate că ar putea duce la o criză constituțională în Statele Unite. Și acesta este un lucru care trebuie să ne preocupe cu siguranță în general ”, a adăugat Kramp-Karrenbauer, un apropiat al cancelarului Angela Merkel, citat de Politico.

Fostul secretar de externe al Marii Britanii, Jeremey Hunt, a declarat că  „trebuie să ne asigurăm că argumentele legale prelungite nu se transformă într-o catastrofă pentru reputația democrației la nivel mondial”. Piețele financiare europene și-au arătat, de asemenea, nemulțumirea instinctivă față de incertitudinea situației politice a SUA. Ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, a menționat că SUA „nu a fost un partener prietenos pentru UE”. „Continentul american s-a desprins de continentul european și este timpul ca europenii să își asume responsabilitățile”, a spus Le Maire. Guy Verhofstadt, membru al Parlamentului European și fost prim-ministru al Belgiei, a declarat că Europa ar trebui să recunoască faptul că nu se poate baza pe Washington.„Privind haosul de peste Atlantic, sunt mai sigur ca niciodată că europenii sunt mai puternici împreună într-o lume nesigură”, a scris Verhofstadt  pe Twitter. „Oricare ar fi rezultatul, UE trebuie să-și ia destinul în mâinile sale.”

Bătrâneii luptători

Pe de o parte Trump, care a denunțat apariția unor buletine  “surpriză”, tot încercând să pună sub semnul întrebării operaţiunea de numărare a voturilor în mai multe state-cheie, evocând fraude fără a furniza dovezi. ”Aseară conduceam, uneori cu un avans solid, în multe state-cheie, în aproape toate exemplele unde democraţii ar fi condus & controlat. Apoi, unul câte unul, au început să dispară în mod magic odată cu numărarea unor buletine surpriză. FOARTE CIUDAT, iar agenţiile de sondare a opiniei au greşit complet şi istoric”, a scris Trump pe Twitter. Pe de altă parte, “bunicul” viteaz Biden a promis, de asemenea pe Twitter, o luptă ”necontenită până când toate buletinele vor fi numărate”. În teleconferinţe de presă, echipele de campanie ale celor doi politicieni au încercat să convingă că propriul candidat va câştiga alegerile.

Luați la mișto de internauții din China

Utilizatorii reţelelor de socializare din China au urmărit ziua alegerilor din Statele Unite cu amuzament şi dispreţ, după ce preşedintele Donald Trump a deplâns „o fraudă majoră în ţara noastră” şi s-a declarat victorios în alegeri deşi milioane de voturi nu fuseseră numerate. „Indiferent dacă câştigă sau pierde, ultima sa misiune este să distrugă aparenţa democraţiei americane”, a scris miercuri un internaut pe platforma de socializare chineză Weibo.”Lăsaţi-l pe Trump să fie reales şi SUA o vor lua la vale”, a scris un altul, în timp ce un al treilea a comparat declaraţia sa prematură privind victoria cu revendicarea premiului într-un joc de mahjong înainte ca runda să fie terminată. „Acest tip de nelinişte este de obicei o complicaţie a alegerilor în ţările sărace, însă oamenii se pare că sunt îngrijoraţi în Statele Unite. SUA sunt într-o stare de degradare”, a scris pe Twitter Hu Xijin, editor al Global Times, un tabloid naţionalist publicat de People’s Daily deţinut de Partidul Comunist din China.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
797 afisari

1 COMENTARIU

  1. JOE BIDEN : 264 VOTURI ELECTORALE , 50,4 % , 71.987.268 VOTURI . DONALD TRUMP : 214 VOTURI , 48 % , 68.540.158 VOTURI . NEVADA SI ARIZONA , DECISIVE . NEVADA : 6 VOTURI ELECTORALE , 75 % VOTURI NUMARATE : BIDEN 49,33 , TRUMP 48,69 . ARIZONA : 11 VOTURI ELECTORALE -BIDEN 50,7 %, TRUMP 47,9 % .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger