AcasăȘTIRI EXTERNEAlegeri Republica Moldova 2023. Ion Ceban, primarul pro-rus al Chișinăului, a câştigat...

Alegeri Republica Moldova 2023. Ion Ceban, primarul pro-rus al Chișinăului, a câştigat din primul tur

vot

Primarul Chişinăului, fostul socialist Ion Ceban, a câştigat din primul tur alegerile locale din capitala Republicii Moldova, potrivit rezultatelor parţiale anunţate luni dimineaţa, 6 noiembrie, la ora 7.30, de Comisia Electorală Centrală.

Acesta este urmat la distanță semnificativă de candidatul PSD, Lilian Carp, care a obținut 28,27% din voturile electoratului.

Pe poziţia a treia se află candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova, Adrian Albu, cu 1.1815 voturi (4.52%), iar pe locul al patrulea – Victor Chironda din partea Platformei Dreptate şi Adevăr, cu 9.989 voturi (3.82%).

Prezența la vot – 40,96%

Prezența la vot a fost de 40,96%. Femeile au votat în proporție de 56,88%, iar bărbații 43,12%. În privința segmentelor de vârstă, cel mai mare procent s-a înregistrat la electoratul de 36-45 de ani (21,41%), urmat de 56-65 ani (18,92%).

Urnele s-au închis în Republica Moldova duminică seară, la ora 21:00, mai puţin de jumătate din totalul cetăţenilor de pe liste prezentându-se la vot, transmite Agerpres. Rata de participare este similară cu cea de la alegerile locale precedente, din 2019. Rezultatele parțiale ale numărării voturilor la Chișinău îl dau favorit pe actualul primar, Ion Ceban.

Reacţia lui Ion Ceban

Ion Ceban a făcut primele declaraţii de presă după finalizarea alegerilor.

Vreau în numele întregii echipe Mişcarea Alternativă Naţională – MAN – să vă spun un mare mulţumesc dvs şi, în primul rând, locuitorilor municipiului Chişinău.

Muncipiul Chişinău a votat, este o prezenţă destul de semnificativă. Acum pentru noi ca şi cei care am fost votaţi, probabil, cel mai important este să asigurăm securitatea votului fiecărui locuitor.

Şi este exact ceea ce vom face în timpul imediat ce urmează. Vreau să vă anunţ că, la această etapă, pe lângă cifrele oficiale pe care le-am văzut în registrul Comisiei Electorale Centrale avem o cifră de aproximativ de 12 mii de voturi exprimate pe listele suplimentare. Iar aici ne face foarte vigilenţi. Vom număra fiecare vot.

Aşteptările sunt exact pe potriva votului locuitorilor. Aşa cum au votat, aşa vom primi acest lucru”, a spus Ceban.

author avatar
Andrei Ștefan
387 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger