O nouă mişcare anti-corupţie, lansată de doi oameni în luna septembrie, a câştigat duminică, 14 noiembrie, în Bulgaria cea de-a treia rundă de alegeri legislative în decurs de un an.
„Continuăm Schimbarea” a înregistrat un scor surpriză – de 26% din voturi, potrivit celor mai recente date – depășind partidul conservator GERB al fostului premier Boiko Borisov (23%), iniţial anunţat pe primul loc. Rezultatele parţiale oficiale vor fi publicate în cursul zilei de luni, potrivit Hotnews.
Kiril Petkov şi Asen Vasilev și-au lansat în septembrie partidul. „Bulgaria porneşte pe un drum nou”, şi-a exprimat satisfacţia Kiril Petkov, care a apărut zâmbitor în faţa fotoreporterilor şi camerelor de televiziune. „Vom face tot ce ne stă în putere pentru a dota ţara cu un guvern normal”, a adăugat el.
Alegeri duble în Bulgaria
Bulgaria a organizat alegeri parlamentare pe 4 aprilie și pe 11 iulie, dar niciun partid din legislativul divizat nu a reușit să formeze o coaliție majoritară necesară pentru a forma un cabinet. Adunarea Națională a Bulgariei a decis pe 2 septembrie ca următoarele alegeri prezidențiale ale țării să aibă loc pe 14 noiembrie.
Bulgarii au fost chemaţi duminică să aleagă şi preşedintele ţării. Rumen Radev, candidat la propria succesiune, s-a clasat pe primul loc în urma primului tur, cu peste 49% din voturi, comparativ cu 24% câte a întrunit cel mai apropiat contracandidat al său, rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gerdjikov, susţinut de GERB.
Prezența la vot a fost foarte scăzută. Numeroşi bulgari nici nu s-au deplasat la urne: prezenţa la vot a fost estimată la aproximativ 40%.