AcasăȘTIRI EXTERNEALEGERI AMERICA 2020. Lovitură pentru Trump! A demisionat în plin scandal privind...

ALEGERI AMERICA 2020. Lovitură pentru Trump! A demisionat în plin scandal privind fraudele electorale

trumpALEGERI AMERICA 2020. Lovitură pentru Trump! A demisionat în plin scandal privind fraudele electorale

Procurorul-șef specializat în infracțiuni electorale din cadrul Departamentului de Justiție al SUA, Richard Pilger, a demisionat în semn de protest, după ce procurorul general al Statelor Unite, Bill Barr, a dat undă verde deschiderii de anchete privind posibile nereguli în timpul alegerilor prezidențiale din SUA, înaintea validării rezultatelor oficiale ale scrutinului, informează CNN.

Richard Pilger, care a condus secția de procurori specializată în infracțiuni electorale din cadrul Departamentului de Justiție, le-a spus colegilor într-un e-mail că decizia procurorului general al SUA a abrogat „politica veche de 40 de ani de neimplicare în anchete privind posibile fraude electorale înainte ca rezultatele alegerilor să fie validate”.

Pilger a transmis, de asemenea, nota colegilor în scrisoarea sa de demisie. E-mailul de demisie al lui Richard Pilger nu a clarificat dacă intenționează să rămână în departament în altă calitate.

Procurorul general al SUA, Bill Barr, un susținător al lui Donald Trump, a subliniat că autorizaţia trimisă tuturor procurorilor federali din Statele Unite nu indică faptul că Departamentul de Justiţie are dovezi ale existenţei unor situaţii autentice de fraudă.

„Vă autorizez să investigaţi acuzaţii substanţiale de nereguli privind voturile sau numărarea buletinelor de vot înainte de certificarea alegerilor în jurisdicţiile dumneavoastră, în anumite cazuri”, a transmis Barr.

Procurorul general a susținut anterior afirmațiile nefondate ale lui Trump cu privire la frauda electorală, iar această ultimă mișcare vine într-un moment incredibil de tensionat și ar putea afectat tranziția la Casa Albă. Președintele ales Joe Biden ar trebui să ocupe Casa Albă pe 21 ianuarie 2021, dar Donald Trump și administrația sa refuză să recunoască victoria fostului vicepreședinte, făcând afirmații nefondate cu privire la frauda electorală și voturile ilegale.

author avatar
Andreea Vlad
336 afisari

3 COMENTARII

  1. Da, mă, lovitură pentru Trump, sigur că da. De ani de zile îl tot lovesc și tot ei schelălăie. Și vor mai schelălăi.

    • In SUA , soroș a investit in procurori miliarde $, ca sa aplice politicile lui. Așa ca și in ROMÂNIA. Pilger asta e omu lu soroș.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger