AcasăȘTIRI EXTERNEAlegeri America 2020. Anunţ-SURPRIZĂ de la Joe Biden imediat după ce a...

Alegeri America 2020. Anunţ-SURPRIZĂ de la Joe Biden imediat după ce a aflat că a devenit al 46-lea preşedinte al SUA

Joe BidenAlegeri America 2020. Anunţ-SURPRIZĂ de la Joe Biden imediat după ce a aflat că a devenit al 46-lea preşedinte al SUA

Joe Biden, candidatul democrat, a câştigat alegerile prezidențiale și a devenit noul președinte ales al Statelor Unite ale Americii. Astfel, Biden va fi cel de-al 46-lea președinte al SUA. CNN a anunțat, astăzi, victoria noului președinte SUA.

Voturile prin corespondenţă, mult-contestate de preşedintele Trump, i-au adus victoria lui Biden şi au reprezentat motivul pentru care câştigătorul scrutinului prezidenţial din 3 noiembrie nu a putut fi cunoscut în dimineaţa următoare alegerilor.

Succesul lui Biden a venit după două zile în care situaţia numărului de electori adjudecaţi de Biden şi Trump a rămas neschimbată: 253, respectiv 213, dintr-un necesar minim de 270. În alte două state-cheie, Arizona şi Nevada, Biden s-a aflat în faţa lui Trump încă de la închiderea urnelor.

Prima reacţie a lui Biden: „America, sunt onorat că m-ai ales”

Biden a avertizat că îl aşteaptă o muncă grea, dar a promis să fie preşedintele tuturor americanilor.

America, sunt onorat că m-ai ales pentru a conduce marea noastră ţară. Ne aşteaptă o muncă grea, dar vă promit: voi fi preşedintele tuturor americanilor – fie că aţi votat pentru mine, fie că nu. Voi păstra încrederea pe care v-aţi pus-o în mine„, a scris fostul vicepreşedinte american pe contul său de Twitter, preluat de Agerpres.

Mass media americane l-au anunţat drept câştigător al alegerilor din 3 noiembrie pe Joe Biden, cu 273 de mari electori, graţie succesului înregistrat în statul-cheie Pennsylvania. Biden va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

author avatar
Andrei Ștefan
1.187 afisari

7 COMENTARII

  1. V-ati dat arama pe fata.Va prostituati ca ultimele curve pentru banii lui Soros si ai organului.Nimic despre frauda ,nimic despre cum ciuma neomarxista pune cizma pe gatul omenirii.Asa sa va ajute Dumnezeu ,voua si urmasilor.Sa putreziti in iad.

  2. Va da Biden sa cintati la flaut cu gusa ! ….sa vede-ti ce va asteapta deacum in colo dementilor care l-ati votat !…o sa munciti numai ptr. debilii astia mintali care mai au un pic sa dea coltul !…bosorogii de 90 de ani care conduc america !

  3. Caca maca ,au scapat de un zmucit ,au dat peste un bolnav cu capul.Ma mir ca nu a incurcat America cu Uganda sau Liberia.Tot un drac.

    • Ești în imbecil. Ia să fi avut și România un Trump… Nu are. În schimb, e plină de idioți ca tine. De-aia nu-și mai revine.

  4. Sigur esti pedofil sau lgbt ist, altfel nu ai putea comenta si sa te bucuri ca a câștigat satanismul in America. Vai de mama ta de poponar

  5. Ești în imbecil. Ia să fi avut și România un Trump… Nu are. În schimb, e plină de idioți ca tine. De-aia nu-și mai revine.

  6. Tocmai, că a sucombat, bouleanule, pentru că ies tot mai mult la iveală fraudele demoncraților. Ești chiar atât de dobitoc?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger