Cauta

Afaceri spațiale: oamenii trebuie să se întoarcă pe Lună

Afaceri spațiale: oamenii trebuie să se întoarcă pe Lună - Ziarul National

Mult așteptată lansare a misiunii Artemis 1 către Lună a trebuit să fie amânată luni în ultimul moment, după ce inginerii NASA nu au reușit să rezolve o problemă la unul dintre cele patru motoare ale rachetei.

În funcție de cum decurg testele în perioada intermediară, următoarea lansare a fost programată pentru vineri, iar o alta pentru 5 septembrie.

În ciuda dezamăgirii, Artemis marchează – după 50 de ani de la ultimul zbor Apollo –  debutul programului spaţial american ce vizează revenirea oamenilor pe Lună, o etapă care ar trebui să permită echipajelor de astronauţi să ajungă ulterior şi pe planeta Marte.

Programul are, de asemenea, misiuni de monitorizare. Dacă va reuși, NASA poate spera să se țină de un calendar ambițios. Artemis 2, care va fi un zbor cu echipaj în jurul Lunii, ar putea avea loc în 2024. Artemis 3, o misiune de aselenizare, a fost amânată până în 2025. Dacă toate aceste misiuni vor avea succes, următoarea oprire ar putea fi Marte, chiar dacă peste ceva timp.

Afaceri spațiale: oamenii trebuie să se întoarcă pe Lună - Ziarul National

Efectele programului vor fi resimțite și pe Pământ. Pe pagina sa de internet se spune că “misiunile Artemis permit o economie lunară în creștere prin alimentarea unor noi industrii, sprijinirea creșterii locurilor de muncă și promovarea cererii de forță de muncă calificată”.

O industrie spațială dinamică este deja un avantaj pentru economii. Pe măsură ce tehnologia sateliților se extinde și se urmăresc ambiții din ce în ce mai extravagante, spațiul de creștere este nesfârșit.

Deși reprezintă o provocare uriașă, mineritul spațial, care ar oferi lumii acces la materiale rare, esențiale pentru industria avansată, este o prioritate comercială și strategică enormă.

Astronomul american Neil deGrasse Tyson spune că primii miliardari vor fi “cei care exploatează asteroizi”.

Fie că este vorba de mister, știință, bani sau strategie, este clar că spațiul aduce dividende în 2022. De aceea, acest an este unul atât de interesant pentru entuziaști – și primește atenția pe care o merită.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version