AcasăȘTIRI EXTERNEAfacerea Navalnîi: misterul celor trei companii germane sancționate de Washington

Afacerea Navalnîi: misterul celor trei companii germane sancționate de Washington

Afacerea Navalnîi: misterul celor trei companii germane sancționate de Washington/Foto: Facebook

Riol Chemie, ChimConnect și Pharmcontract: aceste trei companii germane se află pe lista entităților sancționate de Statele Unite, la începutul acestei  luni, după cazul otrăvirii disidentului rus Alexei Navalnîi, atribuită Moscovei. Dar nimeni nu știe cu adevărat de ce și, în cazul uneia dintre ele, dacă compania există încă.

Pentru Joe Biden, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, poate fi calificat drept „ucigaș”, iar liderul rus va trebui să „plătească pentru faptele sale”.

Dacă numele lui Alexei Navalnîi nu a fost pronunțat, președintele american se referea, fără doar și poate, la soarta celebrului opozant rus, încarcerat în prezent la o sută de kilometri de Moscova, într-o colonie penitenciară.

Administrația SUA consideră că Kremlinul a jucat un rol în tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnâi, în august 2020.

În ceea ce privește „prețul”, Washingtonul a început deja să prezinte  o listă de persoane și entități vizate de sancțiuni economic, începând din 3 martie. Majoritatea persoanelor fizice și companiilor sancționate sunt din Rusia. Cu excepția a trei. Și asta este ceea ce deranjează în prezent Germania.

„Publicul larg nu o știe, dar Statele Unite au sancționat trei companii germane pentru sprijinul acordat programului de dezvoltare a armelor chimice rusești”, subliniază Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-o anchetă publicată miercuri. De fapt, Washingtonul a preferat să nu difuzeze oficial numele celor treisprezece entități aflate în vizor, ceea ce face dificilă identificarea lor pentru observatorul neinformat. Dar a apărut o scurgere de informații.

Directori de origine rusă sau uraineană

Pe lista sancțiunilor americane există Riol Chemie, ChimConnect GmbH și Pharmcontract, trei grupuri cu sediul pe pământ german a căror activitate reală este învăluită într-un văl gros de mister, în ciuda eforturilor depuse în ultimele săptămâni de către mass-media germană de a pătrunde prin el.

Oficial, toate lucrează în sectoarele chimiei și a materialelor de laborator. Site-urile lor, atunci când există, sunt deosebit de zgârcite cu detalii și este necesară consultarea de diverse registre comerciale online pentru a afla mai multe.

De exemplu, Riol Chemie, cu sediul în micul oraș Lilienthal, lângă Bremen, se mândrește cu oferirea unei game de 40.000 de produse, precum reactivi și agenți chimici, fabricate „în Rusia și în țări precum China, India și Japonia”.

ChimConnect, care se află în Konstanz(sudul Germaniei) Constance, vinde produse chimice și echipamente de laborator.

Compania ar produce, de asemenea, „substanțe organice și anorganice”, precum și „solvenți” în facilitîțile din Rusia și Kazahstan, a aflat Deutsche Welle.

Cele două entități, deținute de conducători de origine rusă sau ucraineană, sunt, de asemenea, legate între ele prin Maria Ivankina.  Această rusoaică din Saint-Petersburg conduce ChimConnect GmbH și este unul dintre managerii Riol Chemie din 2007, conform profilului ei pe LinkedIn.

Dar este dificil de aflat mai multe. Numerele de telefon pentru aceste două entități sună în gol sau nu sunt atribuite, a putut constata France 24. Numai Deutsche Welle a reușit să ajungă la cineva de la Riol Chemie care i-a explicat, în limba rusă, că este un simplu depozit.

Compania fantomă

Acest puzzle este și mai complicat atunci când adăugăm piesa Pharmcontract, a treia companie germană sancționată de americani. Washingtonul pare să fi inclus pe lista neagră o companie care nu mai există.

Pharmcontract, înregistrată în 2013 la Frankfurt, a fost radiată din Registrul german al Comerțului în vara anului 2020 pentru „lipsă de proprietar”.

Singura urmă actuală a acestei companii duce la Kaluga, în centrul Rusiei, unde se află Pharmcontract Group, care ar putea fi compania mamă a defunctei filiale germane, sugerează Frankfurter Allgemeine Zeitung. Compania se prezintă ca un grup de companii care alcătuiesc „principalul holding rus de produse chimice și farmaceutice”.

Cu excepția faptului că nici acesta din urmă nu mai există. Compania a depus falimentul în octombrie 2018 și a fost plasat sub tutelă în februarie 2019, potrivit Vademecum, o revistă rusă specializată în industria sănătății.

Prin urmare, este o ciudată alcătuire de companii, cu o existență mai mult sau mai puțin stabilită, care se regăsește pe lista sancțiunilor americane. Frankfurter Allgemeine Zeitung se întreabă: în ce măsură Germania a contribuit, fără să știe, la fabricarea produselor care ar fi putut fi utilizate pentru dezvoltarea armelor chimice de către Rusia?

author avatar
Tudor Borcea