AcasăȘTIRI EXTERNEAdministrația Biden adoptă primele sancțiuni împotriva Cubei. „Este doar începutul”

Administrația Biden adoptă primele sancțiuni împotriva Cubei. „Este doar începutul”

Administrația Biden adoptă primele sancțiuni împotriva Cubei. „Este doar începutul”

Statele Unite au impus joi, 22 iulie, sancțiuni financiare ministrului cubanez al Apărării pentru „reprimarea” recentelor „demonstrații pașnice și pro-democrație” din Cuba, amenințând în același timp cu noi măsuri punitive.

„Este doar un început. Statele Unite vor continua să-i sancționeze pe cei responsabili pentru opresiunea împotriva poporului cubanez”, a avertizat președintele Joe Biden într-o declarație, condamnând „ fără ambiguitate arestările în masă și procesele” care-i vizează „pe cei care îndrăznesc să vorbească”.

Eliberarea deținuților politic, restabilirea internetului

Președintele SUA a promis că „va face presiuni asupra regimului de la Havana pentru a elibera imediat deținuții politic reținuți pe nedrept, a restabili accesul la internet și a permite cubanezilor să se bucure de drepturile lor fundamentale”, scrie AFP.

Strigând „ne e foame” și „jos dictatura”, ,manifestații ample de protest au avut loc la 11 iulie pe insula comunistă, prelungindu-se sporadic a doua zi. În urma protestelor, o persoană și-a pierdut viața, au existat sute de răniți și peste o sută de persoane au fost arestate, potrivit mai multor organizații ale opoziției.

Washington a condamnat imediat cu tărie această represiune și a sprijinit manifestanții, promițând că îi va ajuta pe cubanezi. Dar președintele Biden se confruntă cu o presiune din ce în ce mai mare din partea Congresului și a marii comunități a cubanezilor americani pentru a lua măsuri mai concrete.

„Beretele negre”

Prin urmare, Trezoreria a anunțat joi sancțiuni financiare împotriva ministrului cubanez al Apărării, Alvaro Lopez Miera și „beretelor negre”, o unitate specială a Ministerului de Interne desfășurată în timpul demonstrațiilor pentru „suprimarea sau atacul” participanților.

Posibilele lor active în Statele Unite vor fi înghețate, iar accesul la sistemul financiar american le va fi restricționat de acum înainte.

Impact limitat

Dar impactul acestor sancțiuni, care se adaugă celor mult mai generale, care au vizat deja insula Caraibelor de zeci de ani, este foarte limitat – mai ales că Ministerul de Interne în ansamblu era deja pe lista neagră americană.

Dincolo de sancțiuni, Joe Biden a confirmat că guvernul său are în vedere să permită transferurile de bani de persoane fizice spre în Cuba și s-a angajat să mărească efectivele ambasadei SUA la Havana pentru a oferi servicii consulare cubanezilor” – care s-ar putea traduce în vize SUA pentru cei care doresc să părăsească țara.

Sindromul Havana

În privința măririi efectivelor diplomatice, „o prioritate”, departamentul de Stat a refuzat să ofere un termen, pentru că este mai întâi necesar să se asigure siguranța acestora, într-o țară în care a apărut pentru prima dată „sindromul Havanei”, adică incidente misterioase de sănătate care i-au vizat pe diplomații americani.

Aceste fenomene încă inexplicabile, prezentate inițial ca „atacuri acustice”, declanșaseră rechemarea majorității diplomaților americani sub președinția lui Donald Trump.

author avatar
Tudor Borcea
194 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger