Cauta

Actualul președinte al Poloniei a câștigat primul tur al alegerilor. Cu cine luptă în runda decisivă

S-au aflat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, scrutin desfășurat în pe fondul pandemiei de coronavirus.

Actualul lider de la Varșovia a ieșit primul în cursa electorală din Polonia, dar nu a reușit să obțină majoritatea absolută. Ca urmare, alegătorii sunt așteptați din nou la vot, peste două săptămâni.

Exit-poll-urile prezentate după închiderea urnelor îl prezintă pe președintele în exercițiu, Andrzej Duda, cu puțin sub 42%, în timp ce contracandidatul său din turul al doilea al prezidențialelor a obținut puțin sub 30 de procente, conform BBC.

În runda decisivă, din 12 iulie, alegătorii vor regăsi pe buletinele de vot numele a doi candidați – cel al lui Andrzej Duda, politicianul conservator în vârstă de 48 de ani, aliat al Partidului Naționa al Legii și Dreptății (PiS), și pe cel al lui Rafal Trzaskowski, primarul liberal al capitalei polone, Varșovia.

După închiderea urnelor, pe pagina oficială de Facebook a președintelui Poloniei a apărut un mesaj de mulțumire adresat oamenilor care au mers la vot, dar și candidaților, pentru competiția electorală.


sursa foto: Facebook/Andrzej Duda

Ultimele stiri

  • Vrea Emmanuel Macron să preia controlul Uniunii Europene ?
  • Ucraina poate să facă mai mult cu mai puțin. O strategie pentru a supraviețui Rusiei
  • Cum a ajuns lumea să aibă datorii de 315 trilioane de dolari
  • Biden strică tranziția ecologică pentru a ține în frâu China?
  • Sondaj Sociopol: Firea îi suflă în ceafă lui Nicușor Dan
  • Dan Tocaci, periculosul Dan Tocaci
  • Dani Mocanu dezvăluie cum a făcut 600.000 de dolari pe TikTok!/„Așa mi-a spus doamna de la ANAF”
  • Noi amănunte în cazul morții Raisei, copila de 2 ani din Dolj. Cine e principalul suspect/Ce povestește bunica fetiței – VIDEO
  • AUR, Smirnă și Tămâie. Magia prin care libanezul Murad se vrea împărat la Mangalia, să-și bage calul troian în Primărie
  • Firea ajunge la 4 procente în spatele lui Nicușor Dan, iar Piedone coboară pe locul 4 și s-ar putea retrage din cursă
  • Exit mobile version