Cauta

Acțiune concentrată împotriva Libiei. Posibile acțivități „teroriste”în Mediterana. UE cere ajutorul NATO

La iniţiativa Germaniei, 16 state şi organizaţii au convenit să pună capăt ingerinţelor externe în războiul civil din Libia. În plus, această încetare a focului prevedea respectarea embargoului ONU asupra armelor în Libia şi continuarea discuţiilor între facţiunile beligerante.

Livrările de arme în această ţară nord-africană însă continuă până în prezent, ceea ce l-a determinat pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, să califice această situaţie drept „scandaloasă”.

Recent, Uniunea Europeană a solicitat ajutorul NATO pentru misiunea sa navală destinată să facă respectat embargoul asupra armelor în Libia.

Potrivit unui oficial al UE, armata turcă a împiedicat să fie inspectată o navă suspectă.

Un oficial european cu rang înalt a făcut cunoscut că UE a contactat NATO pentru a vedea „cum se pot găsi aranjamente” cu operaţiunea Sea Guardian a Alianţei, în curs în estul Mediteranei.

Această inţiativă a avut loc în contextul în care Turcia s-a opus miercuri controlului de către un vas grec din misiunea navală a UE (numită operaţiunea Irini) a unui cargou suspectat că încalcă embargoul ONU asupra livrărilor de arme în Libia. Cargoul era escortat de nave militare turce.

Operaţiunea Irini a fost demarată pentru a întrerupe aprovizionarea cu arme a Libiei, unde un conflict opune Guvernul libian de uniune (GNA) al lui Fayez al-Sarraj, susţinut de turci şi recunoscut de Naţiunile Unite, forţelor mareşalului Khalifa Haftar, susţinut de Rusia, Egipt şi Emiratele Arabe Unite.

Două nave ale NATO patrulează în Mediterana în cadrul operaţiunii Sea Guardian pentru a observa traficul maritim, a preveni eventuale activităţi „teroriste” şi „a contribui la stabilitatea” regională.

„Aliaţii (membrii NATO) discută în prezent despre modalitatea în care NATO ar putea sprijini noua misiune maritimă Irini a UE”, a declarat un înalt oficial al Alianţei. „Este important ca embargoul asupra armelor decretat de ONU să fie aplicat complet”, a adăugat el.

Săptămâna viitoare, miniştrii apărării din ţările membre ale NATO vor discuta despre Libia

Pentru a permite operaţiunii Sea Guardian a NATO să vină în ajutorul operaţiunii Irini a UE este necesar acordul tuturor celor 30 de membri ai Alianţei, situaţie în care Turcia ar putea să facă uz de dreptul său de veto, potrivit financialintelligence.ro

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version