AcasăȘTIRI EXTERNEAchiziția Twitter. Elon Musk a eliberat pasărea și a zburat câinele. Surpriză...

Achiziția Twitter. Elon Musk a eliberat pasărea și a zburat câinele. Surpriză pe piața criptomonedelor

Achiziția Twitter. Elon Musk a eliberat pasărea și a zburat câinele. Surpriză pe piața criptomonedelor / Foto: printscreen

Achiziționarea Twitter de către Elon Musk a adus vânt proaspăt proaspăt în pânzele criptomonedei dogecoin.

Prețul dogecoin s-a dublat după ce magnatul Tesla a finalizat tranzacția de 44 de miliarde de dolari pentru achiziția Twitter.

Musk, rampă de lansare pentru dogecoin

Moneda virtuală se tranzacționa la aproximativ 0,07 dolari pe 27 octombrie înainte ca Elon Musk să posteze pe Twitter „pasărea este eliberată” pentru a-și anunța proprietatea. Cinci zile mai târziu, era la tranzacționată la 0,16 dolari.

Poate că nu pare mult, dar a conferit criptomonedei extrem de volatile o valoare de piață de 21 de miliarde de dolari, potrivit platformei de date CoinGecko.

Nu este rău pentru o monedă care a fost creată ca o „glumă” satirizând speculațiile sălbatice de pe piața cripto și numită după un meme de pe internet cu un câine din rasa japoneză Shiba Inu.

„Tranzacționarea dogecoin în jurul tweet-urilor lui Elon Musk a devenit o formă profitabilă de speculație”, a declarat Matthew Dibb, director de operațiuni al managerului de investiții în cripto-monede cu sediul în Singapore, Stack Funds.

Musk a jucat, într-adevăr, un rol important în ascensiunea dogecoin de la lansarea criptomonedei de către doi ingineri de software în 2013. Tweeturile sale în care își exprimă sprijinul pentru dogecoin au ajutat prețul acesteia să crească cu aproximativ 4.000% în 2021, scrie U.S. News.

Observatorii cripto au spus că ultimul salt al prețului, în urma acordului cu Twitter, a fost alimentat de pariurile investitorilor că Musk va face din dogecoin o parte din sistemul de plăți al platformei.

„Există o mulțime de speculații potrivit cărora Twitter va oferi un banc de testare pentru adoptarea dogecoin și experimentarea pentru diferite utilizări”, a adăugat Dibb.

Cu toate acestea, mulți investitori s-au întrbat cât de serios este Musk în privința dogecoin. În luna mai, el a numit dogecoin o „șmecherie” în cadrul unei emisiuni, ceea ce a dus la prăbușirea prețului monedei virtuale.

Apoi, în luna ianuarie, Tesla a început să accepte dogecoin ca plată pentru produsele sale, cum ar fi machete ale mașinilor alectrice. Parfumul „Burnt Hair”, lansat recent de Musk, poate fi, de asemenea, cumpărat cu dogecoin.

author avatar
Tudor Borcea