În timp ce temperaturile din Europa de Vest vor depăși 40 de grade Celsius săptămâna viitoare, sudul continentului se luptă deja cu efectele unei canicule tot mai puternice, despre care oamenii de știință spun că este un rezultat al schimbărilor climatice la nivel mondial.
În întreaga regiune mediteraneană, pompierii s-au luptat să stăpânească incendiile, râurile au secat și mii de oameni au fost evacuați din casele lor. Până în prezent, sute de oameni au murit din cauza efectelor cauzate de căldură.
Temperaturile – rezultatul unei zone de presiune înaltă care se deplasează lent, aducând aerul arzător din Africa de Nord – sunt așteptate să continue în această săptămână și să se deplaseze spre nord și est, spre Franța, Germania, Belgia și Marea Britanie. Iată cinci țări care resimt acut efectele valului de căldură din Europa.
Portugalia, pârjol și 46,3 grade
Incendiile au ars în mai multe zone încă de săptămâna trecută, iar vineri și sâmbătă au fost raportate aproape 250 de noi incendii, majoritatea la nord-est de Porto. În Lousã, în centrul Portugaliei, a fost atinsă miercuri o temperatură record de 46,3 grade. Guvernul a anunțat o alertă roșie în 16 din cele 18 districte ale continentului, peste o sută de municipalități fiind expuse unui risc maxim de incendii rurale.
Premierul Portugaliei, António Costa, și-a anulat o vizită de stat planificată în Mozambic pentru a rămâne și a monitoriza incendiile. „Ne confruntăm cu o situație aproape fără precedent din punct de vedere meteorologic”, a declarat sâmbătă Andre Fernandes, comandantul național al protecției civile.
Spania, peste 360 de oameni uciși de căldură într-o săptămână
Din 10 iulie, valul de căldură a ucis peste 360 de persoane în Spania, potrivit Institutului de Sănătate Carlos III. Aproape 46% din țară este afectată de temperaturi care depășesc 40 de grade.
Principalele sindicate spaniole au cerut modificări ale programului de lucru, în timp ce temperatura rămâne ridicată. Se așteaptă ca acest val de căldură deosebit de lung și intens să își piardă din intensitate săptămâna viitoare, scrie Politico.
Aproape jumătate din suprafața împădurită din Sierra de la Culebra, un lanț muntos din nord-vestul Spaniei, a ars, devenind astfel cel mai mare incendiu înregistrat în istoria Spaniei, iar zonele din Figueruela de Arriba sunt încă în flăcări.
În apropiere de Costa del Sol, în sudul Spaniei, o destinație turistică populară, aproximativ 2.300 de persoane au fost nevoite să fugă de un incendiu de vegetație care s-a extins în lanțul muntos Sierra de Mijas.
Pe lângă căldură, lipsa de precipitații a făcut ca, miercuri, rezervoarele Spaniei să fie la 44,4% din capacitatea lor totală – față de o medie de 65,7% în această perioadă în ultimul deceniu, potrivit autorităților.
Italia restricționează apa, rugăciuni pentru ploaie
Râul Po, cel mai lung râu din Italia, a atins un nivel scăzut record al apei după luni fără precipitații abundente. Întinzându-se din Alpi până la Marea Adriatică, această sursă vitală de apă este folosită pentru băut, irigații și energie hidroelectrică.
În regiunea Piemont din nordul Italiei, peste 170 de municipalități au emis sau intenționează să emită ordonanțe privind consumul de apă, ceea ce înseamnă interzicerea oricărei utilizări în afară de cea pentru hrană, uz casnic și îngrijire medicală.
Oricine este prins folosind apa pentru irigarea grădinilor publice sau private, pentru spălarea curților sau a mașinilor, ar putea fi amendat cu până la 500 de euro. Guvernul instabil al Italiei a declarat stare de urgență în cea mai mare parte a nordului țării.
Sâmbătă, episcopul Enrico Solmi a ținut o slujbă pe malul râului Po. Procesiunea s-a încheiat cu binecuvântarea apelor și cu o rugăciune pentru ploaie, care nu a mai fost văzută de peste 200 de zile.
Franta: „Acesta este iadul”
În Franța, peste 10.000 de persoane au fost evacuate din zonele din sud-vestul țării, în timp ce incendiile fac ravagii în departamentul Gironde. Potrivit presei locale, trei incendii majore sunt încă active, iar peste 5.000 de hectare de teren au ars. Sâmbătă, departamentul de meteorologie a extins avertizarea portocalie de caniculă la 38 de departamente, din Bretania până pe Coasta de Azur.
Deputatul francez ecologist Melanie Vogel a transmis pe Twitter că temperatura la suprafața solului a fost măsurată la 59 de grade în Spania și la 48 de grade în sudul Franței. „Aceasta nu este doar vara”, a scris ea. „Este iadul și va deveni destul de curând sfârșitul vieții umane dacă vom continua cu inacțiunea noastră climatică”.
Marea Britanie, cele mai ridicate temperaturi din istorie
Oficialii guvernamentali din Marea Britanie au avertizat că țara ar trebui să se pregătească pentru cele mai călduroase zile din istoria sa, luni și marți, temperaturile urmând să atingă un record de 40 de grade.
Biroul de Meteorologie a emis prima alertă roșie din istorie pentru căldură extremă, ceea ce înseamnă că persoanele sănătoase, nu doar cele vulnerabile, ar putea fi în pericol de moarte.
O reuniune de urgență a cabinetului – a doua pe această temă – a avut loc sâmbătă. Purtătorul de cuvânt al Met Office, Grahame Madge, i-a îndemnat pe cei care au rude sau vecini vulnerabili „să se asigure că pun în aplicare măsuri adecvate pentru că, dacă prognoza este așa cum credem că va fi în zona de alertă roșie, atunci viața oamenilor este în pericol”.
Guvernul a propus mai multe acțiuni, inclusiv restricții de viteză pe căile ferate pe anumite porțiuni ale rețelei și închiderea școlilor din sudul țării.