Cauta

Accident cumplit pe calea ferată, în Spania: patru morți. Sunt și oameni răniți

sursa foto: Levante-EMV/Twitter (X)

Un accident cu urmări dramatice a avut loc în Spania. Au fost mai multe victime. La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe, dar și un elicopter.

Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi trei au fost rănite duminică după ce au fost lovite de un tren de navetişti în timp ce traversau o linie de cale ferată în Catalonia, nord-estul Spaniei, au anunţat serviciile de urgenţă, potrivit agerpres.ro.

Situația cu urmări înfiorătoare a sunat mobilizarea în rândul salvatorilor. Accidentul s-a produs când un grup de şapte persoane încerca să traverseze calea ferată în Montmelo, la aproximativ 20 de kilometri nord de Barcelona, au scris serviciile de urgenţă din Catalonia pe X (fosta platformă Twitter).

Conform presei spaniole, în apropiere de locul accidentului avea loc un festival de muzică, în ajunul unei sărbători în Catalonia.

Serviciile de urgenţă au trimis la faţa locului nouă ambulanţe şi un elicopter.


Cauzele accidentului, anchetate de poliție

„Am căutat alte posibile victime în apropierea trenului. Nu am găsit şi i-am transportat pe răniţi la ambulanţă”, au transmis pompierii regionali pe X.

Raquel Sanchez, ministrul Transporturilor, a transmis condoleanţe familiilor victimelor. Totodată, Pere Aragones, şeful guvernului regional al Cataloniei, s-a declarat „complet devastat” de tragedie. Poliţia anchetează cauzele accidentului, a adăugat acesta.


La bordul trenului de navetişti se aflau aproximativ 170 de pasageri, aceştia neavând nevoie de îngrijiri. Cu toate acestea, circulaţia a fost suspendată în zonă după acest accident mortal.

Un accident cu urmări cumplite a avut loc recent în Italia. Cinci muncitori au fost uciși după ce au fost spulberați de un tren, la finalul lunii august.

Citiți mai multe aici: Accident de tren groaznic! Garnitura a călcat şi a ucis 5 muncitori!

Ultimele stiri

  • Se scumpesc din nou biletele de tren. Cât vor plăti în plus călătorii, de la mijlocul lunii decembrie
  • Avem prea mulți bani. De ce să o ajutăm doar pe Ucraina? Să o ajutăm și pe Bosnia!
  • A murit medicul Flavia Groșan
  • Noi detalii în cazul fetiței care a murit la o clinică stomatologică din Capitală. Șefa CMR: Ancheta ia în discuție evaluarea înaintea administrării anesteziei
  • România introduce o taxă şi pentru coletele de sub 150 de euro de pe Temu şi Shein. Ce valoare are noul bir şi când intră în vigoare
  • Orașul din Europa căutat de 15 milioane de turişti anual, printre care şi români, închide terasele din centru!
  • Acord în Coaliție pe legea privind pensiile magistraților (surse). Prevederile-cheie
  • Se strânge laţul în jurul lui Zelenski: Andrii Iermak, mâna dreaptă a liderului de la Kiev, acuzat de corupţie! Scandalul din Energie zguduie Ucraina
  • Ciolacu amenință cu moțiunea, dacă Guvernul nu vine cu măsuri de relansare a economiei: „Nu vorbesc de capul meu”
  • Românii evită să mai plece la muncă în străinătate la primul job găsit. De ce le convine să muncească în ţară, deşi salariile sunt mai mici
  • Exit mobile version