Abimael Guzman, liderul sângeroasei gherile peruane Sendero Luminoso, a murit în închisoare

Liderul istoric al gherilei maoiste peruviene Calea Luminoasă, Abimael Guzman (Manuel Rubén Abimael Guzmán Reinoso), a murit sâmbătă, 10 septembrie, la vârsta de 86 de ani, în închisoarea de maximă securitate unde a fost condamnat pe viață.

Fostul lider maoist, încarcerat din 1992, ispăşea o pedeapsă cu închisoare pe viaţă în urma a două condamnări, în 2006 şi 2018. El a fost spitalizat în iulie.

„Doctorul Abimael Guzman este mort. Soția sa a fost informată și a cerut corpul neînsuflețit de la autorități”, a declarat Me Alfredo Crespo, avocatul său.

Comparat cu Pol Pot

Într-un comunicat, autoritățile penitenciare din Peru au precizat că moartea sa, legată de „o agravare a stării sale de sănătate”, a avut loc la 6:40 ora locală (11:40 GMT) la centrul penitenciar de înaltă securitate al bazei navale din Callao, lângă capitala Lima.

Guzman şi locotenenţii săi au fost arestaţi la Lima în 1992 în timpul preşedinţiei lui Alberto Fujimori (1990-2000), care a lansat o represiune feroce împotriva Sendero Luminoso.

Abimael Guzman și-a clădit imaginea unui revoluționar dur și nemilos. Fostul profesor de filosofie a fost responsabil pentru unul dintre cele mai sângeroase conflicte din America Latină, care a zguduit Peru între 1980 și 2000 și care a lăsat peste 70.000 de morți și dispăruți, potrivit Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere (CVR).

Execuțiile țăranilor și arderea satelor care refuzau să sprijine gherilele l-au făcut să fie comparat cu Pol Pot, liderul Khmerilor Roșii din Cambodgia. Gherila care s-a numit „Puka Inti” – „soare roșu” în limba quechua – a menținut un cult al personalității printre susținătorii mișcării sale. Adepții săi au numit ideile sale „a patra sabie” a marxismului, alături de cele ale lui Marx, Lenin și Mao, scrie RFI.

„Laș, alcoolic și plângăcios”

Mișcarea sa se dezvoltase pe baza revoltei indigene, a celor uitați de reformei agrare din 1969 și a studenților care părăseau universitatea cu diplome inutilizabile din cauza segregării rasiale și lingvistice. Procesul său din 2006 a dezvăluit însă o fațetă necunoscută a personalității sale. Locotenentul său Oscar Ramirez îl descrisese ca fiind „laș, alcoolic și plângăcios”, incapabil să apese trăgaciul unei arme.

În 1979, gherila a intrat în clandestinitate cu proiectul de a aduce revoluția de la țară la orașe și de a răsturna statul prin luptă armată. Foarte organizate, gherilele au fost inițial bine primite de populația căreia le-a distribuit pământul.

Calea sângeroasă

Dar situația degenerase odată cu asasinarea țăranilor și a liderilor comunității. Organizația maoistă a devenit din ce în ce mai totalitară, fără a ezita să înroleze copii de la vârsta de 5 ani în milițiile sale sau pentru cultivarea culturilor de coca și să masacreze recalcitranții.

Printre acțiunile sale cele mai sângeroase, a fost asasinarea în 1984 a 117 țărani din Soras, în regiunea Ayacucho, sau atentatul cu o mașină capcană într-un cartier de lux din Lima în 1992, care a provocat 25 de morți și peste 150 de răniți. Mobilizată în 1982 pentru a combate Calea Luminoasă, armata a fost acuzată și de crime împotriva civililor.