Cauta

A 3-a doză de vaccin tratează miocardita? La ce concluzie a ajuns Israelul

pfizer-biontech

A 3-a doză de vaccin tratează miocardita? La ce concluzie a ajuns Israelul

Din câte se pare, administrarea celei de-a 3 doze de vaccin are şi alte efecte benefice, în afară de protecţia contra noului coronavirus, evident. De exemplu, Israel a raportat mai puţin de 10 cazuri de miocardită în urma administrării celei de-a treia doze de vaccin Pfizer/BioNtech în rândul milioanelor de persoane care au primit doza de rapel.

Ei au început să administreze doza de rapel (booster) grupurilor de risc în iulie şi, până la sfârşitul lunii august, şi-a extins campania pentru a include orice persoană cu vârsta peste 12 ani, la cinci luni sau mai mult după cea de-a doua doză.

Cazurile de miocardită prezente sunt uşoare

Ministerul Sănătăţii din Israel a raportat nouă cazuri de miocardită (inflamaţie a muşchiului inimii) în rândul a patru grupe de vârstă care cuprindeau peste 1,5 milioane de persoane care au primit cea de-a treia doză de vaccin.

Oricum, majoritatea cazurilor de miocardită sunt în general uşoare, a precizat ministerul.

Israel a atenuat valul 4

Număr record de cazuri, dar mai puţin grave – campania din Israel de imunizare cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 a permis atenuarea efectelor valului patru al pandemiei provocat de varianta Delta a coronavirusului, sugerează primele date şi experţii sanitari.

La câteva săptămâni după lansarea campaniei de vaccinare cu a treia doză în Israel, numărul cazurilor grave de COVID-19 s-a stabilizat, iar rata infectărilor şi a formelor severe de boală în rândul celor circa trei milioane de israelieni „triplu vaccinaţi” (din populaţia totală de circa 9,3 milioane) a rămas foarte redusă.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version