AcasăȘTIRI EXTERNE301 miliarde de dolari, despăgubire record pentru un accident rutier

301 miliarde de dolari, despăgubire record pentru un accident rutier

301 miliarde de dolari, despăgubire record pentru un accident rutier

Un juriu american a acordat 301 miliarde de dolari unei familii ale cărei rude au fost ucise de un șofer beat.

Această compensație, care este simbolică, vine după ce Tamara Kay Kindred și nepoata ei în vârstă de 16 ani, Aujuni Tamay Anderson, au fost ucise de un șofer beat care a trecut pe culoare roșie a semaforului, în noiembrie 2017.

Apropiații celor două victime a depus o plângere pentru „neglijență” împotriva ospătarilor de la bar care l-au servit pe șoferul, care era deja băut, și care și-a pierdut la rândul lui viața în accidentul respectiv.

Un „semnal puternic” pentru șoferii beți

Această sumă record în istoria Statelor Unite este de fapt simbolică. Pentru acest juriu american, ideea a fost să sensibilizeze opinia publică și să trimită un „semnal puternic” pentru șoferii care conduc sub influența alcoolului.

„Scopul acestor proceduri este de a reaminti comunității, statului și națiunii costurile oribile ale consumului de alcool, inclusiv la volan”, a spus John Flood, avocatul reclamanților, scrie Le Point.

Familiile victimelor știu că nu vor primi nici un ban din această despăgubire istorică. În primul rând, pentru că barul în cauză s-a închis după tragedie și mai ales, pentru că nimeni nu ar putea plăti o asemenea sumă. „Acest caz ilustrează consecințele vânzării de alcool unei persoane care a băut deja prea mult”, a răspuns pentru CNN un purtător de cuvânt al agenției de reglementare a băuturilor alcoolice din Texas.

Potrivit legii în vigoare în acest stat, barurile trebuie să înceteze să mai servească alcool clienților deja în stare de ebrietate, dar nu li se cere să aibă asigurare. „Dacă barurile și restaurantele ar fi obligate să încheie asigurări pentru acest lucru, companiile ar monitoriza această industrie pentru a se asigura că tragedii ca aceasta nu se vor întâmpla din nou”, a spus unul dintre avocați

 

author avatar
Tudor Borcea
304 afisari

2 COMENTARII

  1. Ce vina avea barul? Stia barmanul ca ala vroia sa se urce la volan dupa ce a baut? E corect sa fie pedepse drastice, dar nu absurde, imposibile!

  2. Judec.americani dau 301 miliarde $ despagubvire simbolica..pt.ca stiau ca nu are cine plati asa suma imensa..Un non sens!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger