AcasăȘTIRI EXTERNE30 km/h în capitala Franței. Parisul devine „marele București”, șoferii sunt exasperați

30 km/h în capitala Franței. Parisul devine „marele București”, șoferii sunt exasperați

30 km/h în capitala Franței. Parisul devine „marele București”, șoferii sunt exasperați - Ziarul National30 km/h în capitala Franței. Parisul devine „marele București”, șoferii sunt exasperați

Parisul a introdus recent unul din cele mai drastice regimuri de viteză, cu limitare de 30 km/h pe întreg oraşul, cu excepţia câtorva mari artere, precum Champs-Elysees, şi a şoselei de centură.

Măsura, care a intrat în vigoare la 30 august şi care a fost una din promisiunile principale din campania electorală a actualului primar al Parisului, Anne Hidalgo, a stârnit furia șoferilor, în timp ce aproape două treimi din locuitorii capitalei Franței aprobă această limitare ridicolă a vitezei.

30 km/h în capitala Franței. Parisul devine „marele București”, șoferii sunt exasperați - Ziarul National

„Pietonii vor merge mai repede decât mașinile”

61% dintre locuitorii orașului sunt în favoarea reducerii limitei de viteză.

Bicicliștii, cei mai vulnerabili – împreună cu pietonii – în fața mașinilor, sunt cei mai favorabili acestei măsuri (77%), urmați de utilizatorii de transport public (62%) și de pietoni (58%). În schimb, abia 29% dintre motocicliști și 36% dintre șoferi sunt de acord, scrie Le Point.

„Pietonii vor merge mai repede decât mașinile”, s-a indignat un automobilist care, întorcându-se din vacanță, a descoperit una dintre noutățile pariziene ale începutului de an școlar: generalizarea a 30 km/h pe străzile capitalei.

La o săptămână de la intrarea în vigoare, măsura care făcea parte din programul Annei Hidalgo pentru alegerile municipale din 2020 este departe de a-i convinge pe automobiliști și pe șoferii profesioniști. Deja o primă manifestație de protest a avut loc duminică, 5 septembrie, în estul Parisului, organizată de asociația Rouler Libre. Mobilizarea a fost însă sub așteptări, ironia sorții făcând ca un semi-maraton organizat de pietoni în zonă să-i descurajeze pe participanți, scrie Le Figaro.

Nervi în pas de melc

Previzibil, efectele reducerii vitezei la 30 km/h nu s-au lăsat aşteptate. Traficul din Paris, şi aşa renumit pentru ambuteiajele și orele petrecute în trafic, a devenit acum şi mai anevoios. Străzile au devenit şi mai pline de automobile, pentru că obişnuitele coridoare de fluidizare funcţionează mai lent acum. Televiziunea americană CNN a mers la Paris să intervieveze câţiva şoferi din trafic, ori, înainte de implementare, 59% din locuitorii capitalei franceze susţineau idea, scrie piataauto.md.

Acum, aproape fiecare şofer pe care l-au găsit în trafic reporterii americani s-a arătat exasperat de noua măsură, declarând că lucrurile au devenit şi mai proaste.

Unul a spus că acum orice mic scuter electric poate merge mai repede ca o maşină, efectiv, iar statul în ambuteiaj e o irosire de timp a locuitorilor. Altul a zis că regula e una absurdă. Un şofer de camion de livrări a zis că pur şi simplu acum nu mai reuşeşte să execute planul de livrări, pentru că efectiv petrece cea mai mare parte a timpului stând în ambuteiaje.

Cu soț/fără soț n-au încercat?

În acest context, au apărut mai mulţi parizieni care s-au arătat îngrijoraţi dacă nu cumva ambuteiajele mai mari vor genera şi mai multă poluare în oraş.

În replică, funcţionarul principal responsabil de transporturi de la primăria Parisului, David Belliard, a publicat un text pe Twitter, spunând că se grăbeşte să-i liniştească pe cei care spun că noua limită de 30 km/h ar mări poluarea, declarând că nu-i adevărat, şi că noua limită îmbunătăţeşte siguranţa pentru pietoni şi biciclişti, reducând nivelul de zgomot şi făcând oraşul mai… calm.

author avatar
Tudor Borcea
290 afisari

Ultimele știri

ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință...

Ministrul Sănătăţii a mers de urgență la Iaşi, vineri, după ce analizele de apă prelevate la Spitalul Clinic de Urgenţǎ pentru Copii "Sf. Maria"...

Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională

Din horoscopul zilei de sâmbătă, 13 decembrie, aflăm că deciziile luate cu maturitate pot schimba cursul unor situații importante. Vor fi clarificări emoționale, stabilitate...
spot_img