AcasăȘTIRI EXTERNE280 de miliarde de euro, prea puțini pentru criza energetică din Europa

280 de miliarde de euro, prea puțini pentru criza energetică din Europa

crizaEst-europenii, mai rezistenți în fața crizei decât cei din Vest. Șomajul, sub media europeană

Politicienii europeni au alocat deja aproximativ 280 de miliarde de euro pentru a atenua durerea provocată de creșterea prețurilor la energie pentru întreprinderi și consumatori, dar ajutorul riscă să fie eclipsat de amploarea crizei.

În condițiile în care Rusia a redus livrările de gaze și întreruperile de energie electrică au micșorat și mai mult oferta, prețurile en-gros ale energiei au crescut de peste 10 ori față de media sezonieră din ultimii cinci ani.

Tensiunile s-au intensificat în contextul în care Moscova se pregătește să închidă conducta cheie Nord Stream1 pentru întreținere(31 august-2 septembrie), ceea ce a reaprins îngrijorările legate de o oprire pe termen lung care ar amenința eforturile de asigurare a unor rezerve suficiente pentru iarnă.

Guvernele de pe întregul continent și-au concentrat eforturile în principal pe reducerea facturilor la energie – o abordare care nu numai că ar putea fi depășită de creșterea prețurilor, dar riscă să agraveze criza.

Programe precum o reducere a impozitului pe gaz în Germania și o subvenție pentru încălzire în Polonia, fără restricții legate de nivelul veniturilor sau de eficiența energetică, sunt mai degrabă de natură să susțină cererea, decât să o limiteze.

„Acest lucru înseamnă să stingi focul cu benzină”, a declarat Joanna Mackowiak-Pandera, președintele grupului de reflecție Forum Energii, cu sediul la Varșovia.

Miniștrii din Uniunea Europeană ar putea organiza o reuniune de urgență pentru a discuta despre creșterea bruscă a prețurilor pe piețele de energie, în timp ce liderii dau un ton mai urgent. Republica Cehă, care deține președinția prin rotație a blocului, ia în considerare convocarea unei reuniuni pentru a dezbate ideea de a limita prețurile la electricitate.

Răspunsul politic de până acum riscă să ardă resursele financiare ale Europei și să intensifice o creștere a inflației, pe măsură ce economiile se clatină.

Este  un indiciu al peisajului politic instabil, în care mulți lideri nu au sprijinul necesar pentru a lua decizii dificile. Emmanuel Macron și-a pierdut majoritatea în Adunarea Națională, partidul cancelarului Olaf Scholz a alunecat pe locul al treilea în sondajele de opinie din Germania, iar  Italia așteaptă alegeri anticipate agitate.

În condițiile în care regiunea se îndreaptă deja spre recesiune, incapacitatea de a stăpâni criza energetică amenință să provoace tulburări sociale și revolte politice, în cazul în care criza de aprovizionare va provoca pene de curent și case neîncălzite în această iarnă. De asemenea, ar putea diminua sprijinul public pentru măsurile de pedepsire a Kremlinului pentru războiul din Ucraina.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
175 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger