AcasăȘTIRI EXTERNE12 milioane de lire sterline cârpesc obrazul prințului Andrew

12 milioane de lire sterline cârpesc obrazul prințului Andrew

Procesul de agresiune sexuală intentat la New York împotriva prinţului Andrew de americanca Virginia Giuffre a fost închis în mod oficial după plata unei sume considerabile, într-un acord financiar la care au ajuns cele două părţi.

În februarie, părțile au ajuns la o înțelegere extrajudiciară pentru o sumă nedezvăluită, scutindu-l pe cel de-al doilea fiu al Reginei Elisabeta a II-a de umilința publică a unui proces.

Cu toate acestea, Andrew s-a retras din viața publică regală în 2019, a fost deposedat de orice rol oficial, nu-și mai poate folosi titlul de Alteță Regală și a fost privat de titlurile sale militare  şi funcţiile pe care le deţinea în diverse organizaţii caritabile.

Cele două părți au depus la Tribunalul Federal din New York o clauză de clasare a cauzei, semnată marți de judecătorul Lewis Kaplan, potrivit AFP.

În acordul de luna trecută se stipula că părţile vor depune o astfel de clauză „la primirea sumei de către Virginia Giuffre”, ceea ce sugerează că plata a fost efectuată.

Daily Telegraph a relatat că prințul Andrew urma să îi plătească 10 milioane de lire sterline (13,1 milioane de dolari) Virginiei Giuffre şi alte 2 milioane de lire sterline unei organizaţii caritabile care ajută victimele abuzurilor sexuale.

Giuffre, în vârstă de 38 de ani, a declarat că a întreţinut relaţii sexuale cu Andrew la vârsta de 17 ani, când era minoră potrivit legislaţiei americane, după ce l-a cunoscut pe prinţul britanic prin intermediul finanţatorului american Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în 2019 în celula sa dintr-o închisoare din New York în timp ce îşi aştepta propriul proces pentru infracţiuni sexuale.

Prinţul Andrew, ajuns între timp la vârstă de 61 de ani, nu a fost acuzat penal şi a negat acuzaţiile.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
307 afisari
Zenville

Ultimele știri

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...

Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe.Opt membri ai echipajului au fost...
proger