Cauta

Xavi lasă Barcelona pentru milioanele arabilor

Imediat ce a anunțat că va lăsa Barcelona la vară, Xavi a fost ofertat din Arabia Saudită, care este mai hotărâtă ca oricând să-și facă un nume în fotbal atrăgând superstarurile Europei.

În plus, scrie Sport, din Catalunia, urmare a anilor petrecuți la Al-Sadd, în Qatar, Xavi are și azi ușile deschise în Golful Persic.

Fosta mare glorie „blaugrana” și-a anunțat plecarea de la conducerea echipei sâmbătă, după o înfrângere usturătoare, scor 3-5, cu Villarreal, pe teren propriu – „Vreau să anunț că de pe 30 iunie nu voi continua ca antrenor al Barcelonei. Am discutat cu președintele Joan Laporta, cu staff-ul și echipa și credem că situația actuală impune o schimbare”.

La doar 44 de ani, Xavi pare să aibă nevoie de o pauză după ce mandatul la FC Barcelona, clubul său de suflet, l-a epuizat. Când, însă, va fi pregătit să revină în antrenorat, Xavi Hernandez și-ar putea continua cariera în afara Europei, unde probabil va fi plătit mult mai generos.

Tot în zona arabă ar putea ajunge și legendarul Jose Mourinho.

Oricum, el și Xavi nu ar fi singurii antrenori de renume atrași de mirajul financiar al Orientului Mijlociu. Roberto Mancini, fostul selecționer al Italiei, a acceptat anul trecut să antreneze reprezentativa Arabiei Saudite.

Ultimele stiri

  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Exit mobile version