Coşmarul parcă nu se mai încheie pentru Larisa Iordache. După criza renală care a băgat-o în spital, gimnasta a aflat că nu poate concura în finalele pe aparate, după ce a ratat şi concursul individual-compus.
De ce a fost Larisa Iordache internată?
Criza renală a fost una severă, care a necesitat administrarea unor antibiotice puternice. Aflată sub efectul acestora, Larisa ar fi riscat o accidentare dacă ar fi concurat mâine în concursul pe aparate, unde era calificată la sol şi la bârnă.
Astfel, din păcate, sportiva noastră a trebuit să renunţe la concurs. „Am intrat în competiţie cu o stare subfebrilă, dar am reuşit sa concurez şi să îmi împlinesc visul. Acum fac investigaţii şi am încredere că totul va fi bine”, a scris Larisa pe Facebook.
Larisa Iordache s-a calificat la JO Tokyo 2021
Laris Iordache s-a calificat, miercuri, la JO de la Tokyo, după ce a ocupat al doilea loc calificant la individual-compus, la Campionatul European, găzduit de Basel.
În calificările de miercuri, Larisa Iordache a fost notată astfel: Larisa Iordache – bârnă 13.466, sol 13.400, sărituri 14.366, paralele 13.466. Total, 54.698 puncte, cu care s-a clasat pe locul 4.
În finalele pe aparate, Iordache ar fi trebui să concureze la bârnă (de pe locul 1) şi la sol (6), la finalul acestei săptămâni.
Iti doresc insanatosire grabnica si bunul Dumnezeu sa-ti ajute, fata talentata!