Cauta

Vești groaznice despre Michael Schumacher. A ajuns din nou pe masa de operație

Vești groaznice despre Michael Schumacher. A ajuns din nou pe masa de operație - Ziarul National

Michael Schumacher

Starea de sănătate a lui Michael Schumacher este în continuare una precară. Veștile despre fostul compion de Formula 1 nu sunt deloc grozave. Deși se bucură de cele mai performante tratamente, administrate de cei mai buni medici, Schumi nu își revine.

Se pare că fostul campion de Formula 1 va fi supus unei noi intervenții chirurgicale, menite să îi regenereze acestuia sistemul nervos. Michael Schumacher este nevoit să treacă printr-o altă intervenţie chirurgicală pentru tratamentul cu celule stem, potrivit DailyMail.

Germanul a fost deja supus unui tratament medical anul trecut la Paris. Philippe Menasche, chirurg specializat în chirurgie coronariană, se va ocupa și de noua operație. De șapte ori campion mondial, Michael Schumacher suferă de atrofie musculară şi osteoporoză din cauza imposibilităţii activităţii fizice.

Aproape 7 ani de la accidentul suferit de Michael Schumacher la schi

În decembrie 2013, Michael Schumacher Schumacher care a împlinit 51 de ani pe 3 ianuarie a suferit o traumă serioasă la cap în timp ce schia în stațiunea Meribel, din alpii francezi. El a fost transportat pe cale aeriană la spital, operat și indus în stare comă artificială. S-a aflat în comă din 29 decembrie 2013 până pe 16 iunie 2014,

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version