Cauta

Veşti foarte bune pentru microbişti: vor intra mai mulţi pe stadioane, la EURO, în această vară!

Ministrul-Carol-Eduard-Novak

Uşor-uşor, spectatorii îşi recâştigă locurile de pe stadioane. Astfel, este posibil ca arene să primească public până la 50 la sută din capacitate, faţă de 30 la sută cum se credea iniţial.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat sâmbătă că există o şansă ca numărul spectatorilor pe stadioane la Euro 2020 să crească până la 50%, menţionând însă că pentru acest lucru trebuie găsită varianta care să confere siguranţa necesară celor prezenţi.

Eu cred că am avea şi o şansă să creştem până la 50% numărul spectatorilor – deocamdată, avem 25%. Toţi suntem optimişti. Acum, să găsim nişte formule – ori vaccin, ori testat – care să ne dea şi siguranţă, dar să ne bucurăm şi de sport”, a spus Novak.

El şi-a exprimat speranţa că după 1 iunie spectatorii vor putea reveni pe stadioane, menţionând că toată lumea îşi doreşte acest lucru.

Fără spectatori la finala Cupei României

Eduard Novak s-a arătat rezervat în ceea ce priveşte propunerea vicepremierului Dan Barna ca următorul meci din Cupa României să fie un test la care accesul publicului pe stadion să fie permis unui număr limitat de persoane vaccinate.

Eu văd că toţi din Guvern îşi doresc cât de repede să revenim la normalitate, însă faptul că domnul Barna doreşte ca pe 12 mai să avem deja public pe stadion este cam greu, deoarece sunt multe lucruri administrative de făcut până atunci.

Trebuie să elaborăm un ordin de ministru – un ordin comun între Ministerul Sportului şi Ministerul Sănătăţii.

Timpul este foarte scurt şi nu cred că este un lucru viabil, ba, mai mult de atât, noi ne-am străduit cumva să adaptăm o strategie de a intra, a spectatorilor, în baza unui formular elaborat de către UEFA, ce va aplicat la Euro 2020 şi cred că acela va fi proiectul pilot”, a mai spus Eduard Novak.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 26 august 2025 – E posibil să demarați un proiect
  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Exit mobile version