AcasăSPORTVesti bune pentru dinamovisti: Cornel Dinu va fi externat!

Vesti bune pentru dinamovisti: Cornel Dinu va fi externat!

Dinamovistii au primit, vineri, vesti bune de la medicul care il are in grija pe Cornel Dinu, administratorul delegat al clubului din Stefan cel Mare. Pentru ca Dinu se simte bine si programul special de recuperare se va incheia saptamana viitoare, doctorul Serban Bradisteanu ii va semna biletul de externare.

Cel mai probabil, Cornel Dinu va parasi peste o saptamana Spitalul de Urgenta din Capitala, unde a fost internat in urma cu mai bine de o luna, cu grave probleme la inima. In prezent, starea lui Dinu este buna, asa ca medicul sau il va trimite acasa. „Pacientul se simte bine si va mai ramane internat doar cateva zile”, a declarat doctorul Serban Bradisteanu, potrivit ziare.com.

Cornel Dinu a ajuns la Spitalul Floreasca din Bucuresti pe 19 iulie. Analizele au indicat faptul ca suferise un infarct, iar medicul Bradisteanu a decis sa il opereze. Pe 12 august a avut loc interventia de by-pass coronarian, una foarte delicata, care s-a incheiat cu succes, dupa aproape opt ore. Intr-un interviu acordat in urma cu cateva zile, Dinu spunea ca, desi stia ca operatia va fi grea, nu s-a temut. “Desi am mai trecut in viata asta pe langa sfarsitul firesc, nu m-a impacientat deloc operatia”, a spus Cornel Dinu.

128 afisari

Ultimele știri

Șeful Comisiei pentru Sănătate din Senat: „Mă doare în cot de deficitul bugetar!”/Când ai aur în pământ, când ai sare, gaze şi tu nu...

„Mă doare în cot de deficitul bugetar!” - e declarația pe care a făcut-o șeful Comisiei pentru Sănătate din Senat, la un eveniment la...

Iranul sub presiune: strategia duală a Teheranului între unitate la vârf și represiune la bază

Pe 28 august 2025, Franța, Germania și Regatul Unit au declanșat mecanismul ONU de snapback, reinstaurând sancțiunile internaționale împotriva Iranului, similare celor dinaintea acordului nuclear...
spot_img