Cauta

Vestea primită de cinci jucătoare de la CSM București, înaintea meciului cu SCM Râmnicu Vâlcea

Vestea primită de cinci jucătoare de la CSM București, înaintea meciului cu SCM Râmnicu Vâlcea - Ziarul National

Vestea primită de cinci jucătoare de la CSM București, înaintea meciului cu SCM Râmnicu Vâlcea (sursa foto: CSM București)

Fanii handbalului feminin așteaptă să afle dacă partida dintre CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea din Liga Florilor MOL se va mai disputa, joi, cum era stabilit inițial.

Totul, după ce s-a aflat, marți, că înainte de a face deplasarea la Sfântu Gheorghe, echipa feminină de handbal a Clubului Sportiv Municipal (CSM) București a făcut testarea pentru COVID-19. Astfel, din câte s-a anunțat oficial din direcția clubului, în urma unei sesiuni de teste RT-PCR făcute luni, 15 februarie, ”șase persoane (cinci jucătoare și un membru al staff-ului tehnic) au primit rezultate pozitive”.

Rezultatele în cazul celorlalte persoane din lotul echipei feminine de handbal a CSM București au fost negative, s-a transmis în același comunicat de presă.

E de menționat faptul că oficialii CSM București au precizat și faptul că ”jucătoarele echipei noastre, ca și cei din staff-ul tehnic, nu s-au întâlnit în ultimele zile, de la revenirea duminică, 14 februarie, de la Metz, acolo unde CSM București a disputat ultimul meci din faza grupelor DELO EHF Champions League”.

Rămâne de văzut ce decizie se va lua, în acest context, cu privire la meciul de joi, pe care CSM București ar trebui să îl joace în Liga Florilor MOL.

Ultimele stiri

  • Horoscop 19 decembrie 2025- Astăzi va fi o zi destul de stabilă
  • Alege ce citești
  • Marijuana, reclasificată de Donald Trump: „Oamenii m-au implorat să iau această decizie”
  • Tratamentele de afirmare a genului, restricționate de administrația Trump: reguli dure pentru minori în SUA
  • Pașapoarte românești obținute fraudulos: 37 de percheziții, avocați și funcționari anchetați într-un dosar al Parchetului ICCJ
  • Ordin dat lui Nicușor Dan: Justiția și serviciile secrete, decise de Franța!
  • SE ÎNCHIDE TOT. Guvernul anunță o EXPLOZIE a prețului la gaze
  • LIVE VIDEO. Haos la Bruxelles! Mii de fermieri în stradă, încăierări cu poliția. Europarlamentar român: „Protestatarii așteptau să discute cu cineva, nu cu forțele de ordine”
  • Messi, instrument de campanie electorală la Barcelona
  • Liderii europeni îl ascultă pe Putin sau se prefac surzi?
  • Exit mobile version