„Cand am ajuns la Leeds, ni s-a facut frica”, zice Balaci. „Bine, si cand au venit ei la noi, tot asa, parca ne-am dus cu teama sa-i vedem la antrenament, mama, ce-or juca astia si noi nu stim!”.
In fine, e 24 octombrie 1979. Craiova – Leeds e in transmisie alternativa cu Dinamo – Eintracht Frankfurt si Eftimie Ionescu, cu care aveam sa fiu coleg peste 15 ani, intra mai tarziu in direct. Cand, in sfarsit, primeste legatura, inghetam: pe ecranul Stassfurt-ului nostru pe lampi (inca nu ne luaseram Diamant-ul), cei in alb sunt in corzi! Craiova era in alb, nu? Nu! Pentru ca in secundele pana cand Eftimie Ionescu intelege ca e in direct, aia in negru (albastru, pentru cei care peste 30 si ceva de ani stiu ce-i aia televiziune color) sunt gramada in careul celorlalti. Crainicul prinde glas si zice: „Balaci la minge, incredibil, corner!”. Din cornerul ala batut de Crisan, Ilie va inscrie cu o lovitura de cap, cautati pe Youtube faza, ca merita! Beldeanu va rata apoi un penalty, scos tot de Zoli Crisan, „nu m-am concentrat”, avea sa-mi spuna peste ani; iar Irimescu, la 20 sau 21 de ani, dupa o pasa antologica a lui Balaci, va face 2-0!
Intr-una din petrecute in casa lui Ilie, in Kuwait, mi-a spus cum a fost la Leeds. „Nea Tinel, Dumnezeu sa-l ierte!, a fost sa-i vada un meci, ca spion. Cand s-a intors sa ne spuna cum e pe Ellen Road, ii cam tremura glasul, dar nu mult, asa, putin. «Ma, baieti, te cam ia cu durere de cap acolo, dar mergem peste ei, asta-i viata!». Noi, «hai, nea Tinele, cum e, dom’le?». Si-atunci, Valentin Stanescu, om care vazuse si traise multe, ne-a linistit: «Dam drumul la joc, gata, Uruguay – Paraguay, si ne calificam!»”.
Fac ochii mari. Ilie rade. „Ce, nu stii ce-i aia? Pai, la toate antrenamentele, cand ajungeam la miuta, unii erau Paraguay, ceilalti Uruguay. Acolo era cel mai greu! Fereste-te de Negoro, de Limba – Tilihoi, de Rosu, de Ungureanu, erau mai ai dracu’ decat orice. Asa a fost si pe Ellen Road! A ramas singura victorie a unei echipe romanesti pe terenul uneia din Anglia, Cartu si Beldeanu au dat doua goluri de generic. Nu le aveti voi, la Replay?”. Nu le mai are nimeni, Ilie. Nici macar cei din Leeds, echipa lui „never-say-die”, cum li se zicea. Atunci, pe 7 noiembrie 1979, in comitatul West Yorkshire, unde s-a petrecut „razboiul celor doua roze” (Yorkshire – albul, contra Lancashire – rosul), Craiova a intrat in istorie. „Am respirat noi mai greu la inceput, dar Burta (Boldici) s-a descurcat, Bumbescu si el – avea 19 ani – le-a mai bubuit. La un corner, «Vulpea» Beldeanu mi-a zis ca trage de timp si sa-i dau mingea lui, ca da cu ea in peluza, ca sa avem timp sa ne repliem; cand colo, a pus-o in vinclu!”.
Balaci surade ca in ultima scena din „Once upon a time in America”, cand De Niro are toata viata intiparita intr-o grimasa. Rade. Sfarsit. Se aude naiul lui Gheorghe Zamfir.