AcasăSPORTUngaria - Romania 2-2. Campanie de calificare sub semnul norocului

Ungaria – Romania 2-2. Campanie de calificare sub semnul norocului

Dupa succesul obtinut cu multa sansa la Istanbul, 1-0 cu Turcia, nationala de fotbal a Romaniei a bifat, vineri seara, un nou rezultat norocos, 2-2 cu Ungaria, la Budapesta, si ramane in lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2014.

Victor Piturca a incercat sa-l surprinda pe omologul sau maghiar cu cateva improvizatii (Tamas fundas dreapta, Mutu varf impins, Bogdan Stancu extrema), insa pariul s-a intors impotriva lui.

Desi au creat 3-4 faze interesante, Mutu si Bogdan Stancu au fost mai mult maini moarte, atacul suferind enorm.

Nici apararea nu a stat mai bine, cu exceptia lui Chiriches, insa, din fericire, ungurii nu au stiut sa profite de numeroasele inexactitati din defensiva noastra.

Ungaria a deschis scorul, in minutul 16, cand Vanczak a inscris cu o reluare cu capul din cativa metri.

Reusita gazdelor a aprins meciul, golul lui Vanczak fiind urmat de cateva ocazii importante inregistrate la ambele porti.

Bogdan Stancu nu a nimerit poarta goala din cativa metri, in timp ce Adrian Mutu a fost blocat, de doua ori, de Kiraly. In schimb, maghiarii ne-au surprins mai ales cu mingile aruncate pe pivotul Szalai, insa reluarile acestuia au ocolit poarta lui Tatarusanu.

Paradoxal, desi partea a doua a adus mai putine actiuni ofensive, s-au marcat mai multe goluri.

Mutu a egalat in minutul 68, din penalty. Dzsudzsak l-a imitat patru minute mai tarziu, punctand dintr-un penalty acordat de Wolfgang Stark.

Cand nimeni nu mai credea, iar „tricolorii” se pregateau sa-si ia adio de la turneul final, Chipciu a egalat in minutul 92, cu multa sansa.

A fost, de altfel, norocul proverbial al selectionerului Victor Piturca, mijlocasul Stelei fiind ultimul fotbalist aruncat in lupta, in minutul 86, intr-un moment in care cei mai multi s-ar fi gandit ca este momentul sa i se dea o sansa lui Keseru.

Ungaria – Romania s-a terminat 2-2, un rezultat care ne mentine in viata, dar care trebuie dublat de unul cel putin la fel de bun obtinut marti, la Amsterdam, impotriva Olandei, formatie care a facut scor cu Estonia, 3-0.

Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat vineri seara, la DigiSport, ca n-a inteles nimic din ce au jucat ai nostri la Budapesta, dar ca nu mai vrea sa spuna nimic despre Piturca, pentru ca se supara Mircea Sandu pe el, si nu mai vorbeste iar cu el trei luni. Sursa foto: Korponai Tamas, Hegedus Gabor

 
[youtube]4ta7U7G2XMw[/youtube]

author avatar
Cristi Ionita
557 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger