AcasăSPORTUn nume important din box intra in joc: marele Roy Jones jr!...

Un nume important din box intra in joc: marele Roy Jones jr! Pascal, antrenor SPECIAL pentru confruntarea cu Bute

Jean Pascal si Roy Jones jr. fac echipa buna impreuna

In Statele Unite ale Americii, numele lui Roy Jones jr. inca face sa vibreze inimile pasionatilor de box. Pentru canadieni, „RJ” este in prezent doar profesorul lui Jean Pascal, adversarul pe care-l va intalni Lucian Bute saptamana viitoare.

Lucian Bute tinteste doar victoria in lupta de saptamana viitoare

Montrealul va gazdui pe 18 ianuarie, in „Bell Centre”, cea mai tare gala de box din istorie, iar legendele sportului cu manusi nu puteau lipsi de la acest eveniment la care vor asista peste 20.000 de spectator! Deocamdata, certa este doar aparitia lui Roy Jones jr. in impunatoarea sala canadiana, asta fiindca americanul il antreneaza pe Jean Pascal, haitianul plecat din Atlantic sa cucereasca „Tara frunzei de artar”. La 45 de ani, „RJ” – supranumit si „Superman” – este singurul pugilist din istorie care a inceput sa loveasca la categoria mijlocie usoara si a castigat toate titlurile pana la „grea”, cea mai ravnita dintre centuri”. „Daca nici el nu-i poate da sfaturi lui Jean Pascal, atunci cine este in masura sa faca asta?”, se intreaba HBO, producatorul media al evenimentului.

Nu-l copiaza pe Froch

Jean Pascal si Roy Jones jr. fac echipa buna impreuna

Fara absolut nicio teama, Roy Jones jr. nu s-a ferit sa faca publica tactica pe care a pregatit-o pentru lupta lui Pascal cu Bute. In opinia sa, haitianul nu trebuie sa forteze din primele runde, asa cum a facut Carl Froch, la Nottingham, in 2011: „Nu este nevoie sa-l copiezi pe Froch, sa te duci peste adversar si sa-l calci in picioare de la inceput. Dar, in acelasi timp, stim ca aceasta strategie functioneaza. Intr-adevar, este un plan B foarte bun! Noi vom incerca sa boxam cu Lucian Bute, sa castigam ringul la inceput, in niciun caz nu ne vom arunca bezmetici cu capul inainte”.

Cine pierde, se retrage!

Specialistii in box sunt convinsi ca invinsul din acest meci nu va mai lupta la profesionisti. La aproape 34 de ani, Lucian Bute este obligat sa-l spulbere pe Jean Pascal pentru a-si face o revenire glorioasa in lumea boxului, care sa-i dea dreptul sa ceara o revansa cu Froch sau chiar sa-l provoace pe Andre Ward; cam in aceeasi situatie se afla si Pascal, cu doar trei lupte (doua infrangeri!) in ultimii patru ani!

author avatar
Laurentiu Teodorescu
440 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger