AcasăSPORTUite că se poate! Trei ani de JUDO FĂRĂ BARIERE!

Uite că se poate! Trei ani de JUDO FĂRĂ BARIERE!

Anaysi Hernandez, Daniel Zodian, Denisa Deliu

În fiecare toamnă, începând cu anul 2021, Bacăul găzduiește unul dintre cele mai mari evenimente sportive internaționale din România, Turneul Internațional ,,Judo Fără Bariere’’, program sportiv de utilitate publică implementat de CS Bronx Powerlifting Club Bacău cu sprijinul Consiliului Județean Bacău.

Competiția a luat naștere la inițiativa antrenorului Daniel Zodian. Pentru el și echipa sa, judoul este mult mai mult decât un sport recomandat la scară largă pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor. Prin numeroasele proiecte ale clubului, judoul a fost promovat, de-a lungul timpului, ca instrument de educare, terapie, dezvoltare personală și integrare socială. Încă din 2009, comunitatea băcăuană crește, prin Daniel, oameni puternici care descoperă o voce prin judo, care își sfidează limitele în dojo și ajung să viseze să devină mai mult, chiar dacă timpurile și resursele sunt vitrege, iar lupta pentru afirmare este una grea, descurajantă și lungă. Fiind însă vorba de o echipă, de o familie, luptele sunt mai tot timpul câștigate, tocmai pentru că o lecție importantă în judo este că fiecare eșec este o victorie pe alte fronturi și o cale de desăvârșire a sinelui.

 

Zodian Daniel si Anaysi Hernandez CUBA

Dacă în anii trecuți, competiția a adunat nu mai puțin de 240 de competitori în 2021 și 532 de competitori în anul 2022, anul acesta sunt așteptați peste 800 de sportivi din România, Republica Moldova, Marea Britanie, Turcia, Kazakhstan, Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Austria etc.. Sportivii vor putea concura la categoriile Little Wolf – U8 (2016-2017), Little Tiger – U11 (2013-2015), U13 (2011-2012), U15 (2009-2010), U18 (2006-2009) și U23 (2001-2008).

 

Pentru a răsplăti performanța sportivă, munca și perseverența de pe tatami, CS Bronx Powerlifting Club Bacău a pregătit numeroase premii pentru marii câștigători: pentru locurile I ale categoriilor U13, U15, U18 și U23, premii în bani asigurate de către Consiliul Județean Bacău, pentru categoriile U15, U18 și U23, bilete la Young Island Festival, unul dintre cele mai mari festivaluri internaționale de muzică din România,  trofee personalizate de către Moldogalss și SC SamiPrest Serv SRL, tricouri personalizate de Colorescu, unul dintre cele mai mari branduri autentice românești, precum și diplome, medalii și premii dulci asigurate de Simba Invest, unul dintre cei mai vechi și de bază susținători ai poveștii Bronx.

În fiecare an, turneul s-a bucurat de susținere din partea Denisei Deliu, consilier prezidențial la Uniunea Europeană de Judo și în cadrul Federației Internaționale de Judo. Nume sonore au fost mereu prezente pe tatami, precum campioanele și medaliatele olimpice Alina Dumitru și Anaysi Hernandez, legende ale judoului la nivel internațional, medaliați ai României la Jocurile Olimpice de Tineret ( HagianuGiorgia),  multipli campioni europeni din echipele de judo ale Marii Britanii și Turciei, antrenori de marcă precum JoCrowleyde la Ealing Judo Club UK, precum și membră a echipei media a Federației Internaționale de Judo, etc.

,,Anul acesta, întreaga echipă Bronx Sport Club vă așteaptă cu nerăbdare la JUDO FĂRĂ BARIERE cu și mai multe surprize decât în anii trecuți! JUDO FĂRĂ BARIERE nu este doar despre sport, este despre educația, comunicarea, conduita, relaționarea și organizarea din spatele sportului, astfel încât, în Shiai, ne educăm copiii și tinerii care pleacă din sala de antrenament și de competiție pentru a se integra în comunitate și pentru a-i aduce un plus de valoare. Judoka sunt viitorul nostru, al judoului și sportului românesc, astfel încât vom încerca, an de an, să aducem JUDO FĂRĂ BARIERE la un nivel cât mai înalt de performanță, profesionalism și colaborare internațională, pentru a le oferi acestora exemple constructive prin care să-și dezvolte carierele de sportivi! Mulțumim tuturor de susținere! #BronxSportClubSportulUnesteOameni’’

(Daniel Zodian, organizator JUDO FĂRĂ BARIERE)

 

„Judo înseamnă educație, înseamnă socializare, înseamnă valori morale, înseamnă mișcare, înseamnă modelare a celui ce îl practică, înseamnă sănătate! Intri în dojo cu o anumită stare, ieși de acolo o versiune a ta mai bună după fiecare antrenament, iar, treptat, te modelezi și te bucuri de ceea ce vezi în oglindă, de cine devii! Judo este un sport complex, unde ne putem dezvolta din foarte multe puncte de vedere, ne ajută să ne autodepășim și să fim mai buni!  Judo are componentă de integrare socială, de aici și denumirea turneului „fără bariere”, pentru că în sport NU EXISTĂ bariere! Mă bucur să fac parte din acest proiect frumos unde toți organizatorii, voluntarii, sponsorii, arbitrii, părinții (rudele) participanților, judoka depun suflet și acest lucru se vede, rezultând astfel o competiție reușită. Mult succes tuturor la a III-a Ediție a Turneului Internațional Judo Fără Bariere!!!” (Denisa DELIU, organizator JUDO FĂRĂ BARIERE)

author avatar
Andrei Coman
558 afisari

3 COMENTARII

    • F.frumos, dar greu! Spun eu ca am practicat..si trebuie alimentatie,vitamine etc.

  1. Daniel Zodian a reușit un lucru extraordinar, să antrenze copii autiști sau cu sindrom Down. Sunt cele mai solide bariere pe care le-au depășit elevii săi. Mult mai mari decât cele legate de etnie și rasă.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger