AcasăSPORTUEFA schimbă sistemul VAR la Euro

UEFA schimbă sistemul VAR la Euro

UEFA face o schimbare importantă pe ultima sută de metri, înaintea începerii Campionatului European din Germania. Decizia este legată de sistemul VAR, care a creat deja sute de controverse în campionatele interne.

Specialiștii UEFA încearcă să diminueze pe cât posibil șansa ca Europeanul să fie afectat de erorile survenite în urma video-arbitrajului.

Pentru a păstra spectatorii calmi, italianul Roberto Rosetti, șeful Comisiei pentru arbitri a UEFA, a anunțat că toate deciziile ce vor fi judecate la VAR pe timpul EURO 2024 vor fi explicate în timp real audienței, referindu-ne aici la fanii de pe stadion, dar și la telespectatori.

”După asistenţa video, explicaţia tehnică a deciziei va fi afişată pe ecranele gigantice din stadioane”, a declarat el.

Nu este pentru prima dată când se procedează așa în fotbal. Acest sistem a fost testat pe tot parcursul Campionatului Mondial de Fotbal Feminin din 2023.

De asemenea, legenda arbitrajului Italian reamintește că orice dezbatere asupra unei faze se va face doar între arbitrul central și căpitanul de echipă. Orice alt jucător care va încerca să aducă obiecții, va fi sancționat cu cartonaș galben.

Pentru echipele care au căpitan portarul, înainte de meci va fi desemnat un jucător de câmp care va putea purta acest dialog.

author avatar
Mihail Ioan