Cauta

Tensiuni la Liverpool! Salah, aproape de despărțire și ofertat de Barcelona

Tensiuni la Liverpool! Salah, aproape de despărțire și ofertat de Barcelona - Ziarul National

Viitorul lui Mohamed Salah la Liverpool devine din ce în ce mai incert. Egipteanul, aflat în ultimul an de contract, nu a ajuns la un acord cu clubul pentru prelungirea înțelegerii, iar semnele despărțirii sunt tot mai evidente. Mai mult, tensiunile din vestiar au ieșit la suprafață recent, când Salah ar fi fost implicat într-un conflict la antrenament, alimentând speculațiile că nu mai este pe aceeași lungime de undă cu echipa.

Al-Hilal oferă o avere, Salah vrea Europa

În acest context, cluburile au început deja să-și facă planuri pentru viitorul său. Al-Hilal i-a pus pe masă un contract impresionant, care i-ar aduce un salariu de 50 de milioane de euro pe sezon, o ofertă tentantă, dar care nu l-a convins pe jucător. Salah își dorește să rămână în fotbalul european, iar acest lucru a deschis o nouă posibilitate: un transfer la Barcelona.

Barcelona, pe urmele lui Salah

Potrivit jurnaliștilor spanioli, reprezentanții atacantului au avut deja contacte cu oficialii Barcelonei, atât la finalul anului trecut, cât și recent. Catalanii ar fi interesați să-l aducă pe Camp Nou, însă pentru ca mutarea să se concretizeze, Salah ar trebui să accepte un salariu mai mic decât cel pe care îl are la Liverpool, unde câștigă 15 milioane de euro brut pe sezon.

Liverpool ar putea încerca să își păstreze starul și să îmbunătățească oferta de prelungire, mai ales că Salah a fost decisiv în acest sezon, cu 32 de goluri și 22 de pase decisive în 41 de meciuri. Însă, odată cu apropierea verii, presiunea crește, iar egipteanul pare tot mai aproape de o schimbare majoră în carieră.

Ultimele stiri

  • Impozitul pe mașinile hibride crește semnificativ. Cât vor plăti proprietarii din 2026
  • Accident grav pe autostrada A1, lângă Sibiu. S-a activat planul roșu de intervenție: sunt 12 victime, inclusiv patru minori
  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Globalistul
  • Horoscop 23 decembrie 2025 – Mai faci un pas pentru a îmbunătăți ceva
  • Alege ce citesti
  • UPDATE Daniel David și-a dat demisia de la Educație. Cine are cele mai mari șanse la preluarea portofoliului
  • Tehnologia alimentează câștigurile acțiunilor. Aurul, argintul și cuprul, la niveluri record
  • Nicușor Dan contra Justiției, linia roșie a statului de drept
  • Comisia Europeană, pusă la zid. Evaluare neuniformă a PNRR-urilor și standarde duble
  • Exit mobile version